Dorohoi News Logo

UNIȚI SUB TRICOLOR - Sediul Partidului Social Democrat îmbrăcat în drapelul național - FOTO

PSD 001

Martor al marilor evenimente românești, prin care este reprezentată individualitatea și suveranitatea țării noastre, drapelul tricolor a fost cinstit și anul acesta de social-democrații botoșăneni.

Drapelul îi însoțește pe militari, pe sportivi, pe toți cei care reprezintă țara cu mândrie, oriunde merg în lume, dar este cinstit și onorat și de cei care se simt români cu adevărat.

În condiții impuse de contextul epidemiologic, membrii organizației municipale, coordonați de viceprimarul Cosmin Andrei, au împărțit încă de dimineață botoșănenilor drapele tricolore, pe care aceștia le-au arborat cu inima deschisă. Totodată, nu a fost omisă nici acțiunea stradală organizată anual prin care s-au împărțit botoșănenilor stegulețe imprimate inclusiv cu semnificația zilei de 26 iunie. Social-democrații contribuie astfel la conștientizarea în rândul locuitorilor municipiului Botoșani a importanței zilei de astăzi.

Tot în semn de prețuire, sediul Partidului Social Democrat a fost îmbrăcat în drapelul național, iar pe cer au fost lansate fumigene în culorile drapelului.

În acest fel, social democrații botoșăneni au transformat un simbol în sentiment, pentru a nu uita cine suntem.

Îl putem vedea oriunde, îl putem folosi în orice activitate, îl putem crea din orice, îl putem purta oricum, dar cel mai important este să-l purtăm în inimă.

Îi aparținem și ne aparține!

Comunicat de presă – PSD Botoșani

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web