Dorohoi News Logo

Costel Șoptică: „Se va înființa un Punct de Lucru la Dorohoi a Serviciului de Permise și Înmatriculări”

Permise_d

Președintele PNL Botoșani, senatorul Costel Șoptică și-a asumat responsabilitatea de a veni cât mai mult în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă botoșănenii.  Deplasările în teritoriu și discuțiile cu cetățenii scot la iveală probleme punctuale, dar și situații de interes general ce nu pot fi soluționate decât printr-o conlucrare eficientă a autorităților.

Așadar, datorită volumul mare de solicitări venite din partea botoșănenilor și pentru a evita aglomerațiile care se creează la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Botoșani, în urma discuțiilor cu autoritățile județene, la propunerea senatorului Costel Șoptică, se va deschide un Punct de Lucru și în Municipiul Dorohoi.

„Mă aflu în fiecare zi în județ unde discut cu oamenii care îmi expun tot felul de probleme. Am preluat această situație reală și pertinentă, mai ales că suntem încă în pandemie și trebuie să respectăm regulile de distanțare. Vorbim de un număr însemnat de cetățeni care are nevoie să-și înmatriculeze mașinile sau să obțină/schimbe permisul de conducere și atunci, prin înființarea unui Punct de Lucru la Dorohoi, pe de o parte decongestionăm situația de la Botoșani și pe de altă parte, dorohoienii și cetățenii din comunele limitrofe economisesc și timp și bani”, a declarat senatorul Costel Șoptică.

La ora actuală, se fac demersuri pentru identificarea unui spațiu în care să funcționeze Serviciul de Permise și Înmatriculări pentru ca în cel mai scurt timp să devină funcțional.

În urmă cu aproximativ o lună, tot la sugestia senatorului Costel Șoptică, pentru a veni în sprijinul botoșănenilor, a devenit funcțional, la Dorohoi, un Punct de lucru al Instituției Prefectului Botoșani pentru audiențe care va deservi inclusiv pe cei din comunele limitrofe. Scopul candidatului PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani, Costel Șoptică, este ca fiecare botoșănean, indiferent de localitatea din care face, indiferent ce culoare politică are administrația locală, să aibă acces la serviciile publice.

Comunicat de presă PNL Botoșani

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web