Declaratia deputatului Andrei Dolineaschi adresata dorohoienilor, facuta in exclusivitate pentru Dorohoi News, imediat dupa terminarea sedintei extraordinare a Consiliului Judetean de astazi 11 ianuarie ce a avut ca punct pe ordinea de zi (proiectul de buget) alocarea fondurilor catre administratiile locale.
„Doresc sa aduc la cunostinta ca astazi dorohoienii au fost condamnati la o si mai mare zbatere in saracie, consilierii judeteni PNL si PDL au votat un buget care sa serveasca clientelei si intereselor lor politice si in special comerciale. „Multumesc” consilierilor judeteni dorohoieni care si in ultima clipa au mai taiat 20.000 lei din bugetul municipiului Dorohoi. De ce spun acest lucru? Presedintele Tibuleac a venit cu o proiectie bugetara in care pentru municipiul Dorohoi erau prevazute 1.290.000 lei pe cele trei capitole de cheltuieli. Consilierii judeteni PNL si PDL au venit in timpul sedintei cu un amendament prin care au taiat inca 20.000 lei din bugetul municipiului Dorohoi. Consilieri ca Rodica Hutuleac PDL, Petru Nechita PNL si Mihai Axinte PNL au mai taiat pe langa saracia care era prognozata fara nici o remuscare si fara macar sa analizeze proiectul de hotarare pe care l-au semnat, au mai taiat 20.000 lei. Comparativ cu anul trecut cand, printr-un buget cat de cat echilibrat sprijinit de PSD, municipiul Dorohoi a primit 2.800.000 lei anul acesta nu a primit decat 1.270.000 lei. Imi pare rau ca prin toate mijloacele pe care le-am folosit mergand de la a incerca sa avem discutii cu PDL-ul, de a vorbi cu presedintele ca sa aiba discutii la nivel central cu organizatia PNL sa se poata ajunge la o proiectie de buget echilibrata si care sa satisfaca atat cat se poate nevoile comunitatilor locale, dar o mai spun odata, dintr-un interes meschin, politic si financiar pentru binele unor oameni din randul lor s-a ajuns in aceasta situatie”. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro