Ca urmare a Ordonanței de Urgență nr. 78/2020, peste 3,6 milioane măști de protecție ajung la botoșăneni în aceste zile, din partea Guvernului României. Este o dovadă în plus a preocupării pe care o avem față de populație în lupta cu stoparea răspândirii infecției cu coronavirus.
„Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică Botoșani, a repartizat către toate primăriile din județ măști de protecție pentru persoanele defavorizate. Așadar, toți botoșănenii care figurează în evidențele administrațiilor publice locale ca având o situație financiară precară primesc sprijin din partea Guvernul liberal. Facem ce trebuie făcut pentru binele populației, cu maximă responsabilitate”, a declarat senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani,
Cele 3.648.300 măști de protecție sunt distribuite în mod gratuit de către autorităţile publice locale cu ajutorul asistenţilor medicali comunitari, mediatorilor sanitari sau altor angajaţi din cadrul serviciului public de asistenţă social.
„Este un act de normalitate să venim în ajutorul persoanelor nevoiașe și țin să precizez că județul Botoșani se află printre primele județe în care au ajuns cantitățile de măști, datorită colaborării constante dintre conducerea Instituției Prefectului și Direcției de Sănătate Publică și demersurilor făcute la nivel central. Totodată apreciez eforturile susținute ale acestor instituții, cumulate cu cele ale conducerii Spitalului Județean de Urgență Mavromati pentru că iată, la ora actuală, contextul epidemiologic din județul nostru este unul favorabil față de alte județe din țară. Asigurarea măștilor de protecție în cazul categoriilor de persoane defavorizate reprezintă o măsură de protecţie sanitară cu scopul de a limita infectarea cu coronavirus și de a reduce expunerea comunităţilor la riscul îmbolnăvirii” , a mai precizat Costel Șoptică, candidatul PNL la funcția de Președinte al Consiliului Județean.
Așadar, Guvernul liberal găsește, și în vremuri de criză, resursele necesare pentru a sprijini populația atât din punct de vedere social (măsuri pentru categoriile vulnerabile) cât și din punct de vedere economic(măsuri de susținere a economiei, implicit a mediului de afaceri).
- Comandat de Partidului Național Liberal Botoșani
- Realizat de TEKIT WEB ELECTRONICS SRL
- Cod unic de identificare mandatar financiar: 21200012