Dorohoi News Logo

Cătălin Silegeanu - Ne-am săturat ca Moldova să fie oaia neagră a României!

Catalin Silegeanu Pro

Știm și am simțit cu toții cum în ultimii 15 ani de zile, regiunea de Nord-Est a fost abandonată de către toate guvernele. În Moldova, dar mai ales în județul Botoșani, timpul poate nu a stat chiar pe loc, pentru că aș fi exagerat, dar cu siguranța este cu mult întârziat comparativ cu celelelate zone ale țării nostre. Însă, acolo unde a existat bunăvoința din partea autorităților, guvernanții au hotărât că aceștia trebuie să stea la coadă și să mai aștepte până când decid ei.

Tot în Moldova, respectiv la Piatra Neamț, s-a întâmplat și tragedia cu pierderi de vieți omenești într-un spital de stat, pe timpul guvernării PNL, format și din foști guvernanți PDL-PD, care au desființat spitalele orășenești și au concentrat fondurile statului în spitale tip universitare, iar pe cele județene  nici măcar cu un minim procent din bugetul de stat, nu le-au ajutat sa se modernizeze, lăsându-le  pe cont propriu.

Practic, guvernarea PSD în programul electoral 2016 a promis opt spitale regionale din care a realizat zero, a alocat zero fonduri pentru sistemul sanitar, a realizat zero măsuri pentru a stopa plecarea medicilor în străinătate.

In țările din U.E. nimeni nu a dărmat niciun spital pe motivul că ar fi construit de comuniști, în aceste state guvernele și autoritățile respective au investit bani în dezvoltarea și modernizarea unităților sanitare și un lucru important e că și-au apreciat cadrele medicale, stimulându-le financiar!

Stimați guvernați ..care și până acum într-un fel sau altul, ați fost la putere, acum trimiteți corpuri de control prin secțiile ATI ??? Cine garantează că veți păstra toate condițiile astfel încât să nu puneți în pericol viețile pacientilor ???

La orice tragedie ...atât știți: controale, demiteri și îi schimbați pe ai lor cu ai voștri !!!
Ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț este rezultatul proastei administrații guvernamentale PNL, care a căutat prin diferite mijloace să arunce vina ba pe cetățeni, ba pe proasta guvernare PSD.

Atât PNL cât și PSD sunt la fel de vinovați pentru sărăcirea României și mai ales a Moldovei. PNL prin incompetența și minciună, PSD prin ipocrizie și nepăsare.

Atât au primit cetățenii din zona Nord Est, bătaie de joc, amânări, minciuni și ipocrizie.

Pro Romania atrage atenția premierului Orban că de aproape un an de zile a reușit doar să o dea din colț în colț cu PSD și să se sustragă de la toate atribuțiile și responsabilitatea cu care trebuie administrată o țară cu miniștri profesioniști și responsabili și nu cu toți abonații la funcții precum Anisie, Stan, ministru Grinda.

Aceasta "joaca" de-a guvernarea, trebuie să înceteze!
Toți cetățenii României au dreptul la tratament corect indiferent de zona in care locuiesc. Toți cetățenii au dreptul de a nu parcurge sute de km de acasă până la un spital pentru că un guvern de ipocriți au închis spitalele și nu  știu administrație, dar au tupeul să spună că cetățenii sunt vinovați de tot și de toate.

Pro Romania vrea testarea gratuită pentru toți cetatenii. VIATA ARE PRIORITATE!
Moldova vrea fonduri pentru dezvoltare, pentru infrastructură, pentru sănătate, pentru Autostradă.

Moldova trebuie sa se dezvolte, iar împreună reușim!
Votează Pro România!

Cătălin Silegeanu - Candidatul PRO ROMÂNIA pentru Camera Deputaților

Realizat la comanda Partidului Pro România Botoșani – CMF 11200008

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web