Dorohoi News Logo

PNL după ce a batjocorit toți românii, vine cu programul de guvernare cu ZERO măsuri pentru sănătate, salvarea locurilor de muncă și antreprenorilor

poza 1

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a declarat că programul de guvernare prezentat de PNL reprezintă o sfidare la adresa tuturor românilor și a familiilor acestora prin lipsa dublării alocațiilor și a majorărilor de pensii, conform legilor în vigoare și prin lipsa măsurilor concrete privind nivelul veniturilor și al situației economice a fiecărei categorii de populație.

„Am văzut fițuica galbenă cu așa zisul program de guvernare al PNL. E un ZERO barat. Nu există nici măcar o viziune, cu privire la problemele grave ale României pe termen scurt: niciun plan de măsuri pentru combaterea pandemiei, contracararea răspândirii virusului, nicio măsură pentru creșterea capacității la ATI în condițiile în care sistemul este sufocat, nicio măsură privind suplimentarea numărului de medici, nicio măsură privind bolnavii cronici care nu mai au acces la îngrijire. Nu sunt măsuri concrete pentru revenirea economică și nici pentru sectoarele cele mai afectate de pandemie, respectiv Horeca, Transporturi, Agricultură. În concluzie, liberalii după ce au eșuat la guvernare și au adus România în pragul unei crize medicale și economice, continuă sfidarea la adresa oamenilor și vor să acopere, cu gogoși electorale, austeritatea pe care au pregătit-o, dacă vor reveni la guvernare”, a declarat Doina Federovici.

România are nevoie de consens la nivelul clasei politice pentru a învinge pandemia, nu de ură și dezinformare. PNL, Orban și Iohannis sunt responsabili pentru dezastrul sanitar și economic care s-a abătut asupra României.

„PSD, ca de fiecare dată se gândește la problemele românilor. Singura soluție corectă în acest moment este asumarea unui PACT pentru SĂNĂTATE. Așa cum cer toți medicii, Colegiul Medicilor și SANITAS. PSD susține Un PACT care să le să garanteze românilor că indiferent de cine va veni la conducerea țării, viața românilor, sănătatea lor, vor fi prioritate absolută. Guvernul Orban a scăpat complet pandemia de sub orice control. Peste 2000 de oameni au murit în ultimele două săptămâni, sunt mii de noi cazuri zilnice. Educația copiilor este compromisă. Zeci de mii de firme sunt în faliment. 1 milion de copii nu au deloc acces la educație. Producătorii românii sunt izgoniți din piețe. Toate aceste realități nu sunt priorități pentru PNL care e preocupat de alegeri și de manipularea românilor pentru a-i vota. E strigător la cer ce se întâmplă. Am încredere că botoșănenii își vor lua măsurile de protecție sanitară și pe 6 decembrie vor trimite liberalii departe de guvernare”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web