Politica agricolă dusă până acum de liberali împarte viziunea privind comercializarea produselor agroalimentare în două imagini distincte: pe de o parte fermierii români care își vând marfa în frig și în pierdere și pe de altă parte supermarketurile care umflă prețurile, bătându-și joc atât de producătorii și procesatorii români cât și de consumatori.
„PrinDirectiva (UE) 2019/633 a Parlamentului European din 2019 s-a stabilit în mod clar, care sunt practicile comerciale neloiale interzise la nivel european între comercianți și fermieri. Obligațiile statelor membre ale U.E. sunt de a transpune aceste prevederi în legislația națională. Ce a făcut până acum România? Absolut nimic. Ministerul Agriculturii se ocupă cu orice altceva decât să vină în ajutorul producătorilor și procesatorilor români, supuși abuzurilor marilor retaileri în ceea ce privește taxele injuste de la raft.” a declarat senatorul Lucian Trufin.
Prețurile produselor agroalimentare au explodat în supermarketuri și vor continua să crească pe fondul închiderii piețelor agroalimentare și prin scăderea concurenței din acest domeniu. În afară de termene clare de plată pentru produsele proaspete, de interzicerea refacturării sau a introducerii abuzive de taxe la raft, de extinderea rețelei de distribuție sau de marketing, Directiva (UE) 2019/633 mai are un rol foarte important - sancționează conduita comercială a operatorilor mai mari față de operatorii care au o putere de negociere mai mică, prevenind ”abuzul de putere dominantă”.
„M-am implicat activ în dezbaterile care au avut loc la nivelul Parlamentului cu privire la practicile comerciale neloiale și am urmărit cu interes negocierile purtate de fermierii români cu marile lanțuri comerciale din România. Uniunea Europeană a venit cu o soluție, însă România a ignorat-o. Fac un apel la acest Guvern pentru a emite o ordonanță de urgență privind aplicarea directivei Uniunii Europene și în legislația națională. Cu orice zi de întârziere, aceste practici comerciale abuzive duc la falimentarea producătorilor și procesatorilor români și creșterea profitului multinaționalelor. Iată stimați domni de la putere că aveți ocazia să faceți ceva concret pentru producătorii și procesatorii români. Dacă tot i-ați scos afară din piețe, măcar asigurați-le cadrul legal să nu fie umiliți atunci când merg la marii retaileri în încercarea de a mai salva ce se mai poate din munca lor!” a mai declarat senatorul botoșănean.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.