Deputatul PSD Botoșani, Marius Budăi a declarat astăzi că botoșănenii care au dat un vot covârșitor pentru candidații social-democrați asistă la o fărâmițare a instituțiilor statului între găștile din PNL și cele din USR, fără să se aplece o secundă asupra combaterii pandemiei, soluțiilor pentru deschiderea școlilor sau a salvării antreprenorilor locali și a locurilor de muncă care dispar în fiecare zi.
„Ciolaniada în noua alianță a CDR a luat locul mărețului plan economic promis de Iohannis și de găștile de politruci liberali și useriști. Modul în care cele doi haite, PNL și USR, înfometate după funcții, privilegii și bani, cumpără și vând principalele funcții în statul român, este pe același principiu cu cel în care clanurile interlope își împart zonele de influență pentru care percep taxe de protecție și pe care vor să le exploateze o anumită perioadă de timp. Viața, sănătatea, educația, locurile de muncă ale fiecărui român nu sunt priorități pentru PNL și USR, care vor să acapareze o țară, care nu le-a dat mandatul pentru a guverna la alegerile din 6 decembrie”, a declarat Marius Budăi.
Președintele Iohannis girează bătălia pe ciolan și a temporizat desemnarea premierului pentru a da posibilitatea noului CDR să se înțeleagă în detrimentul țării, care e neguvernată în acest moment.
„România are nevoie de un guvern instalat rapid, format din oameni competenți, specialiști, care să se bucure de o largă susținere parlamentară pentru a lua toate măsurile necesare gestionării acestei pandemii, dar și relansării economice. Un guvern de uniune națională, cu premier Alexandru Rafila, ar fi cea mai bună soluție pentru România. Liberalii și useriștiisunt total decuplați de la realitatea vieții de zi cu zi a românilor. Este revoltător ca, la 200 de morți de COVID pe zi, Klaus Iohannis să permită în continuare spectacolul grotesc al împărțirii puterii pe care nici măcar nu au câștigat-o. Alături de colegii mei din PSD Botoșani susțin un guvern condus de medicul Rafila, care să ia măsuri urgente pentru introducerea testării în masă, pregătirea vaccinării populației, investiții în sistemul de sănătate, redeschiderea școlilor și a economiei. Medicii, profesorii, elevii, părinții, antreprenorii nu își mai permit să aștepte găștile din PNL și USR să-și termine bătălia pe ciolan. Românii vor soluții clare și imediate pentru viața lor”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.