Dorohoi News Logo

Roxana Țurcanu a fost aleasă prim-vicepreședinte ALDE în cadrul Congresului Național

ALDE_1

De astăzi, partidul Alianța Liberalilor Democrați are o nouă conducerea,  în persoana lui Daniel Olteanu, din echipa căruia face parte și președintele ALDE Botoșani, Roxana Florentina Țurcanu, care a candidat pentru una din cele patru funcții de prim-vicepreședinte ALDE.

Noua echipă de conducere a partidului a fost aleasă în cadrul Congresului Național ALDE, organizat la București, cu transmisiune live în toate filialele județene din țară, cu 818 de voturi din 999 valabil exprimate. Pentru șefia partidului au fost depuse doar două candidaturi, a lui Daniel Olteanu, om de afaceri și fost parlamentar și a lui Cristi Barbu, fost rector al Academiei Tehnică Militară, care a obținut doar 168 de voturi din totalul de 999 de voturi, 13 fiind declarate nule. 

„Voi susține ideile liberale, voi susține acei oameni care muncesc și voi susține moțiunea lui Daniel Olteanu pentru că se bazează pe unitate, se bazează pe dorința de a duce mai departe ceea ce am început. Noi nu vrem să schimbăm sigla partidului, nu vrem să schimbăm culorile partidului pentru că aceste culori  ne definesc și ne mențin acolo sus, alături de liberali, ne fac de fapt, opțiune la viața politică. Noi, suntem o echipă tânără, o echipă dornică de afirmare, dornică de treabă, putem schimba ALDE, putem revitaliza ALDE, putem face din ALDE o opțiune la viața politică. Cu noul președinte, Daniel Olteanu, noi, echipa, ne asumăm în această zi și începând cu următoarea zi după aceste alegeri să mergem din filială în filială, să le spunem și celorlalți colegi cum am reușit noi să  atragem oamenii și cum  am reușit  să-i aducem alături de noi și cum am reușit noi să fim votați”, a declarat Roxana Florentina Țurcanu, în plenul Congresului Național ALDE.

Cei 45 de delegati cu drept de vot , din partea Filialei ALDE Botoșani, au participat în sistem online cu conducerea centrală a partidului, din  Sala Teatrului municipiului Dorohoi, fiind a doua delegație ca număr de participanți din țară. Procedura de votare fiind organizată păstrând distanțarea fizică și respectând toate normele impuse de lege pentru prevenirea și răspândirea Coronavirusului.

Precizăm că vineri, în cadrul primei zile a Congresului a fost adoptat și noul statul ALDE după care va funcționa partidul ce are de astăzi o nouă conducere. Alături de Daniel Olteanu, noul președinte ALDE, va face echipă și Cristian Dima, președintele Consiliului Național ALDE, Claudiu Catana, prim-vicepreședinte pe Regiunea București-Ilfov, Tiberiu Dekany, prim-vicepreședinte pe Regiunea Transilvania, Tudor Ionescu, prim-vicepreședinte pe Regiunea Oltenia și Roxana Țurcnu, prim-vicepreședinte pe Regiunea Moldova.

Comunicat de presă - Filiala ALDE Botoșani

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web