Președintele ALDE a menționat că facilitățile pentru cei imunizați, pe care le are în vedere Coaliția de Guvernare, nu trebuie să fie unele discriminatorii, care să suspende sau să limiteze drepturi și libertăți garantate prin Constituție.
Președintele ALDE, Daniel Olteanu, reacționează dur după ce prim-ministrul Florin Cîțu a admis că, în cadrul Coaliției de guvernare, se vehiculează acordarea unor facilități destinate exclusiv persoanelor care s-au vaccinat împotriva COVID-19.
Olteanu susține că, după derapajele flagrante și abuzurile grave de anul trecut, la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, Guvernul Cîțu face ”încă un pas înapoi pentru democrație” atunci când condiționează de adeverința de vaccinare drepturi fundamentale ale unor români care nu se pot vaccina sau care se testează și sunt negativi. Mai mult, subliniază liderul ALDE, un astfel de tratament preferențial e «ca mărul otrăvit întins românilor de bună-credință» și nu face decât să arate setea de popularitate a actualului Executiv, care nu ezită să ofere beneficii celor imunizați în schimbul câtorva procente de simpatie ce ar putea opri evidenta scădere în preferințele electoratului.
„Condiționarea drepturilor și libertăților fundamentale de adeverința de vaccinare este un ABUZ, încă un pas înapoi pentru democrație, pe care Guvernul Cîțu e gata să-l facă din cel puțin două motive. Primul e legat de atingerea targetului nerealist pe care și l-a fixat, 5 milioane de români vaccinați până la data de 1 iunie. E un target pe care niciun heirup vaccinist nu-l mai poate atinge, în condițiile în care, în aceste zile, România a depășit abia pragul de 2 milioane de persoane imunizate cu ambele doze, iar în multe centre de vaccinare din țară românii nu se înghesuie la ser. Al doilea obiectiv e unul pur electoral: după atâtea promisiuni și certitudini puține, ca să nu se facă de râs la 1 iunie, când a programat așa-zisa revenire la normalitate, prim-ministrul Cîțu crede că își spală obrazul vorbind despre o serie de beneficii dedicate celor care s-au vaccinat, beneficii care să-i motiveze și pe alții să le urmeze exemplul. Domnul Cîțu uită că e premierul tuturor românilor și că, așa cum scrie în Constituția noastră, libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Garantați pentru siguranța tuturor românilor pe care vreți să-i convingeți să se vaccineze, domnule premier? Am constatat, din păcate, mai ales în cursul anului trecut, în timpul stării de urgență, că în România derapajele flagrante și abuzurile grave se fac cu ochii închiși”, a declarat președintele ALDE, Daniel Olteanu.
Liderul liberal-democraților a menționat că facilitățile pentru cei imunizați, pe care le are în vedere Coaliția de Guvernare, nu trebuie să fie unele discriminatorii, care să suspende sau să limiteze drepturi și libertăți garantate prin Constituție. Daniel Olteanu a atras atenția că există cazuri de persoane care, deși își doresc imunizarea, nu se pot vaccina din cauza sistemului imunitar compromis sau a unor boli care exclud orice fel de intervenție cu riscuri. În această situație, a arătat președintele ALDE, Executivul ar trebui să fie mai preocupat de sănătatea bolnavilor cronic care nu mai au acces, de mai bine de un an, la tratamentele medicale care îi țineau pe linia de plutire, și de informarea corectă și transparentă a tuturor românilor, pentru ca aceștia să decidă, în cunoștință de cauză, dacă aleg sau nu să se vaccineze împotriva COVID-19.
„În loc să-și propună să fie pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă, Guvernul Cîțu ar trebui să știe că starea de sănătate a milioane de români, și nu vorbesc aici de cei infectați cu Coronavirus, ci de cea a bolnavilor cronici, depinde de redeschiderea spitalelor pe care s-a pus lacăt în pandemie. În loc de tratamente preferențiale pentru anumiți români, adică un fel de măr otrăvit întins celor de bună-credință, mai degrabă oferiți acces egal și liber la servicii medicale! Facilități pentru cei care vor și se pot imuniza? De acord, dar nu unele discriminatorii, care să suspende sau să limiteze drepturi și libertăți garantate prin Constituție! Dacă unora vreți să le acordați acces neîngrădit la terase, în restaurante, în sălile de spectacole sau la alte evenimente fără testare prealabilă anti-COVID, ce faceți cu românii care își doresc imunizarea, dar nu se pot vaccina? Fie pentru că medicii nu recomandă vaccinul din cauza sistemului imunitar compromis, fie din cauza unor boli care exclud orice fel de intervenție cu riscuri. Domnule premier Cîțu, asigurați-vă că românii au informații corecte și că pot decide în cunoștință de cauză, dacă aleg sau nu să se vaccineze împotriva COVID-19! Vaccinarea nu e circ electoral! Opriți-vă, nu transformați adeverința de vaccinare în cartelă de acces la drepturi și libertăți garantate prin Constituție!”, a spus președintele ALDE, Daniel Olteanu.
(Comunicat ALDE Botoșani)