Dorohoi News Logo

Șezătorile Iei, marca OFSD Botoșani, au ajuns la a IV-a ediție - FOTO

Ziua Iei_OFSD Botosani_009

Istoria unui neam, scrisă în pânzele unei cămăși. Pornind de la acest gând, Organizaţia Femeilor Social Democrate din Botoșani a organizat și în acest an Șezătorile Iei, eveniment care, cu determinare și datorie față de frumosul neamului românesc, a ajuns la cea de-a IV-a ediție.

Ca în fiecare an, de Sânziene, sărbătorim și Ziua Iei, zi care subliniază importanța păstrării tradițiilor, zi în care ne conectăm cu obiceiurile strămoșești, zi în care ne încărcăm cu bucuria și mândria de a purta Ia, un simbol al portului autentic românesc. 

Iar doamnele social – democrate au pregătit și în acest an un eveniment special, dedicat Iei - unică în lume.

Astfel, participanții la șezătoare s-au bucurat să descopere unele din cele mai frumoase exponate din cadrul Muzeului Etnografic „Nicolae Costea”, de la Școala George Hazgan din comuna Vârfu Câmpului, un muzeu local ale cărui baze au fost puse în anul 1972. Piesa de rezistență o reprezintă de departe o Ie românească, țesută cu dăruire și talent în urmă cu peste 100 de ani. 

„Privind acest exponat, am putea spune că ne-am întors în timp, cu trăirile, bucuriile și chiar și tristețile strămoșilor noștri”, a mărturisit una dintre participantele social-democrate.

Aceeași școală găzduiește și o grădiniță minunată, a cărei inimă este, am putea spune, preoteasa și educatoarea Adela Budeanu. Această bijuterie, unde se formează viitoarele generații, unde copiii sunt învățați să respecte valorile românești, a fost admirată de toții participanții Șezătorii. 

O astfel de zi, cu o asemenea încărcătură emoțională, nu ar fi fost la fel de frumoasă dacă nu ar fi avut parte și de binecuvântarea preotului care slujește la Biserica Sf. Dumitru din Vârfu Câmpului, Dumitru Budeanu.

„Pentru noi, Ia nu este doar un obiect vestimentar ci este legătura cu tradițiile și cu istoria noastră. Această Ie ne face unici în toată lumea. Păstrăm cu sfințenie această zi și ne dedicăm toate eforturile pentru a duce mai departe Șezătorile și de a le transforma, de la an la an, în evenimente tot mai spectaculoase. Anul acesta am alea sa pictăm cea mai mare iei croită la noi în județ, pe care am dăruit-o muzeului local pentru a aminti tuturor vizitatorilor că Ia trebuie să dăinuie etern. Mulțumim doamnei primar Maria Huțu, vicepreședinte al OFSD Botoșani, pentru că a sprijinit acest eveniment plin de bucurie și emoție ”, au declarat femeile social-democrate.  

O asemenea zi nu se putea încheia altfel decât cu o șezătoare într-un cadru pur autentic, la Fântâna lui Neica din Pădurea Vârfu Câmpului. Social-democratele botoșănene au dăruit primarului comunei Vârfu Câmpului o carte de onoare și stilouri gravate special pentru Ziua Iei, pentru ca pe paginile albe să se aștearnă povești și amintiri ale celor care vizitează așezarea primitoare dintre codru și apele râului Siret.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web