Dorohoi News Logo

Organizația PSD, alături de botoșăneni de Ziua Drapelului Național - FOTO

PSD Ziua Drapelului 2021_04

Unitate, devotament și respect față de țară, față de neamul românesc. Aceste sentimente ne sunt insuflate de câte ori privim steagul, unul din cele patru simboluri naționale.

Azi, mai mult ca oricând, importanța Drapelului național a fost adusă în atenția botoșănenilor printr-un șir de evenimente pregătite de membrii Organizației Județene PSD Botoșani. 

Ca în fiecare an, de Ziua Drapelului Național, social-democrații s-au mobilizat pentru a sărbători alături de botoșăneni o zi de mare însemnătate pentru poporul român. 

După ce au participat la momentele solemne, organizate de instituțiile publice cu scopul de a aduce cinste steagului românesc, aceștia au legat panglici tricolore pe stâlpii de iluminat de pe strada Nicolae Iorga, până pe Octav Onicescu, activitate coordonată de tinerii din cadrul TSD. 

Botoșănenilor care s-au plimbat pe Pietonalul Unirii li s-au oferit buchete de flori tricolore iar în parcul central, la statuia poetului național Mihai Eminescu a fost arborat un steag tricolor de mari dimensiuni și un banner cu semnificația celor trei culori care ne definesc ca stat în lume. 

„Aducând cinste tricolorului nostru, ne onorăm eroii care au luptat cu steagul în mână, dând dovadă de patriotism fără cusur. Ne onorăm istoria, ținând cont de câte momente importante au fost scrise sub steagul românesc. Nu în ultimul rând, ne respectăm pe noi înșine, ca români. Oriunde am fi, sub acest steag, toți românii sunt uniți!", este mesajul PSD Botoșani.

Social-democrații îndeamnă toți botoșănenii să se bucure de această zi și să privească cu admirație spre steag, pe a cărei pânză este imprimată identitatea noastră ca popor, ca neam.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web