Campanie reușită a Organizației Femeilor Liberal Democrate din ALDE: pe întreaga durată a lunii octombrie, lună dedicată la nivel mondial conștientizării și prevenției cancerului de sân, au avut loc acțiuni stradale de informare, seminarii online interactive cu medici și sesiuni de dialog cu femei de toate vârstele, atât din mediul urban, cât și din cel rural.
Femeile liberal democrate au spus „DA pentru prevenția cancerului de sân!” și au transformat luna octombrie într-un adevărat maraton de informare, care a cuprins aproape toate județele din România. Membrele ALDE au distribuit, în cadrul campaniei „Prevenția SALVEAZĂ viața!”, materiale informative prin care au atras atenția că diagnosticarea timpurie reprezintă primul pas în lupta împotriva cancerului de sân, iar opțiunile terapeutice existente în prezent asigură o șansă mai mare de vindecare.
De asemenea, au fost organizate seminarii online, la care au fost prezenți medici ginecologi care au explicat factorii de risc ce favorizează apariția cancerului de sân, semnele și simptomele la care trebuie să fie atente femeile, precum și în ce constă tratamentul, în funcție de stadiile în care este depistată această boală.
„Grija pentru cei dragi nouă se poate traduce în mai multe feluri, ea poate însemna un sfat, o recomandare sau chiar o programare la un consult medical. Pentru că, DA, câteodată un simplu consult poate salva viața cuiva de care ne pasă! În lume, la fiecare 3 minute, o femeie este diagnosticată cu cancer de sân, iar la fiecare 14 minute, una pierde lupta pentru viață. În România, cele mai multe femei depistate cu cancer mamar ajung la doctor abia în stadiul 2 sau 3 al bolii. Mergeți la control la timp! Este recomandarea pe care eu și colegele mele din OFLDE am transmis-o, la nivel național, în luna octombrie, iar acțiunile de informare și de prevenție a cancerului de sân vor continua. Este felul nostru de a ne purta de grijă una alteia și celor dragi nouă, pentru că diagnosticarea la timp face diferența între viață și moarte. Le mulțumesc tuturor colegilor care ne-au sprijinit în această campanie, care a fost foarte bine primită în toate județele, atât în orașe, cât și în sate, și care constituie un prim pas în demersurile pe care ni le-am propus, de informare și de educare pentru o Românie mai sănătoasă. Când lipsa de preocupare a statului pentru cetățenii săi este evidentă, stă în puterea noastră să ne informăm și să luăm cele mai bune decizii pentru a rămâne sănătoși, mai ales în contextul pandemic actual”, a spus Mihaela Hușanu, președintele Organizației Femeilor Liberal Democrate (OFLDE) din ALDE.
Alături de flyere și pliante cu îndemnul „Mergi la control!”, membrele OFLDE au împărțit măști sanitare de culoare roz, în semn de solidaritate și empatie cu pacientele diagnosticate cu cancer de sân.
Comunicat de presă - ALDE Botoșani