Dorohoi News Logo

Sediul PSD Botoșani a fost gazda a sute de colindători din tot județul - FOTO

Colindatori PSD (1)

Finalul săptămânii trecute a adus la sediul Organizației Județene PSD Botoșani Vestea Nașterii Domnului. Sute de colindători din mai multe zone ale județului au ținut să facă parte din urătorii care au călcat pragul social democraților botoșăneni.

Astfel, ansamblurile din comunele Bălușeni, Broscăuți, Coșula, Corni, Curtești, George Enescu, Prăjeni, Știubieni, Vârfu Câmpului, Vorona, dar și urători din satele Costești, Oneaga și Vlăsinești i-au încântat pe toți cei prezenți la sediul PSD Botoșani.

„Cu toate că a fost un an greu din punct de vedere al pandemiei și al crizei economice, noi la PSD Botoșani ne-am dorit să aducem normalitatea și să împărtășim datinile și obiceiurile Sfintelor Sărbători de Crăciun prin primirea cetelor de urători de pe tot cuprinsul județului. Este cunoscut faptul că pentru echipa social-democrată, a fi gazde pentru colindători este deja o tradiție pe care dorim să o păstrăm și să o transmitem mai departe. Sediul Organizației noastre va fi întotdeauna o gazdă primitoare pentru sărbătorirea tradițiilor de Crăciun și Anul Nou”, au transmis social-democrații botoșăneni.

Păstrători fideli ai datinilor și obiceiurilor, care transmit la rândul lor și altor generații colindele a căror unicitate este cunoscută în toată țara, urătorii au dorit să împărtășească din bucuria sărbătorilor de Crăciun, iar membrii PSD i-au întâmpinat cu cea mai mare bucurie, cu colaci, mere, produse tradiționale, sarmale și cozonaci, ascultând cu entuziasm mesajele aduse de aceștia.

Cum s-a întâmplat și în alți ani, marii familii social-democrate li s-au alăturat și botoșănenii aflați în trecere, care au dorit să ia și ei parte la regalul de colinde.

PSD Botoșani le urează tuturor botoșănenilor „Crăciun Fericit, sănătate și liniște sufletească!”

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web