PSD Botoșani anunță că pe 11 aprilie a fost propus de PSD și acceptat în Coaliție cel mai amplu pachet de măsuri pentru susținerea categoriilor vulnerabile de populație, copii, familii cu venituri mici, angajați cu salariul minim, vârstnici și pentru stimularea și dezvoltarea antreprenorilor, a producției și industriei alimentare românești.
Totalul acestui pachet „Sprijin pentru România” este de 17,3 miliarde de lei, din care jumătate reprezintă finanțare asigurată din fonduri europene.
Este important de subliniat că prin implementarea măsurilor din acest pachet nu este vorba doar de protecție socială, ci și de foarte multe programe dedicate susținerii investițiilor românești pentru dezvoltarea activităților de producție aici în țară.
Componenta socială a programului în valoare de 1 miliard de euro se va adresa familiilor cu venituri mici, cu cel puțin 2 copii sau monoparentale, pensionarilor cu pensia sub 1.500 lei/lună, persoanelor cu veninul minim garantat care vor beneficia de vouchere pentru achiziția alimentelor de bază, vor fi acordate stimulente suplimentare pentru elevii cu burse sociale, în perioada școlară pentru rechizite, haine și alimente, va crește cu 50% valoarea tichetelor de masă ale angajaților, va fi dublată cota de hrană pentru spitale și pentru copii și vârstnicii instituționalizați. 12,3 milioane de români vor fi beneficiarii acestor măsuri de sprijin.
În ceea ce privește stimularea natalității și susținerea familiilor aflate la început de drum au fost prevăzute măsuri dedicate cum sunt extinderea programului de fertilizare in vitro, programul „Family Start” prin care se acordă garanții de stat de 80% la credite de maxim 75.000 de lei pentru cheltuielile cu educația copiilor, plata chiriei sau avansului pentru locuință și majorarea alocației de hrană cu 40% și a sumelor alocate pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite cu 58% pentru copiii din centrele de plasament, inclusiv a celor cu dizabilități.
În contextul creșterilor de prețuri la alimente și a restricțiilor impuse din cauza conflictului din Ucraina, PSD a luat decizia de a propune un program dedicat susținerii fermierilor și producătorilor români din industria alimentară. Astfel, va fi stimulată procesarea în țară a produselor agroalimentare românești prin acordarea unei prime de 10% din valoarea materiei prime procesate în România. De asemenea va fi stabilit salariul minim în agricultură și în industria alimentară la 3.000 de lei după modelul din domeniul construcțiilor și va fi reînființată Casa de Comerț Unirea ca rezervă de stat și distribuție de produse agricole în școli.
Programul destinat menținerii și dezvoltării activității antreprenorilor și IMM-urilor va cuprinde scutirea de taxe a sumei de 200 de lei dată în plus la salariul minim sau stimularea angajării șomerilor cu 50% din valoarea salariului, schemă de ajutor până la 400.000 de euro pentru fiecare firmă care are cheltuieli majorare cu 15% la utilități, suplimentarea cu 1 miliard de lei a programului de acordare a ajutoarelor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie și actualizarea contractelor de investiții publice la valoarea majorată a prețurilor materialelor de construcții.
„Am spus încă de când negociam pentru a forma Coaliția, am arătat încă de când am preluat Guvernarea, în Decembrie, prin lansarea pachetului de măsuri sociale, demonstrăm și acum, prin aceste măsuri, că PSD guvernează pentru oameni”, concluzionează Marius Constantin Budăi, ministru al Muncii și Solidarității Sociale.