Dorohoi News Logo

OFSD Botoșani alături de copiii din Răuseni - FOTO

OFSD Vara pe ulita Rauseni 01

Organizația Femeilor Social-Democrate din Botoșani a vizitat vineri Tabăra “Vara pe uliță”, organizată în satul Doina, din comuna Răuseni.

Tabăra, aflată la cea de-a V-a ediție, a reunit în curtea Bisericii “Acoperământul Maicii Domnului” și la școala Doina 180 de copii, din toate satele comunei, și peste 30 de voluntari și cadre didactice. Toate pregătirile și activitățile programate pentru perioada 25-31 iulie au fost posibile prin implicarea directă a doamnei primar Maria Jîjîe, a preotului Vasile Borcilă-Iftimescu și a soției sale, profesor Mihaela Borcilă-Iftimescu, precum și a doamnei director a Școlii Răuseni, profesor Iulia Mogoșanu.

Fiecare din cele șapte zile a avut particularitatea sa, copiii fiind încântați de jocurile în aer liber și atelierele diverse, dar și de activitățile educative la care au participat, ieri, ziua fiind dedicată pompierilor botoșăneni care i-au încântat pe cei mici, atât cu uniforma militară, dar și cu tehnica și autospecialele din dotare.

„Pentru că au fost cuminți până acum, le-am dăruit celor 180 de copii recompense dulci. Dulciurile dăruite au fost însoțite și de câte un kit pentru îngrijirea sănătății orale, noi dorind să încurajăm astfel periajul dentar în rândul celor mici. Educarea copiilor și menținerea pe tot parcursul vieții a unei conduite adecvate privind igiena orală, asigură atât un zâmbet frumos, cât și prevenirea aparițiilor cariilor sau altor afecțiuni bucale. În final, copiilor le urăm vacanță plăcută în continuare, iar tuturor celor implicați în organizarea acestei tabere distractiv-educative le transmitem felicitări sincere. Este minunat că acești copii au avut parte de experiențe inedite la ei acasă. Încă o dată se dovedește că munca în echipă aduce rezultate pe măsură!”, a fost mesajul social-democratelor botoșănene.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web