Dorohoi News Logo

Dan Șlincu: „PSD a inițiat un pachet legislativ amplu pentru a oferi finanțare și servicii suplimentare copiilor din familiile vulnerabile”

poza Slincu

Deputatul social-democrat Dan Șlincu, membru al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, a prezentat principalele programe inițiate de miniștrii și parlamentarii social-democrați pentru sprijinirea copiilor din familiile vulnerabile.

Anul trecut, PSD prin Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a început în premieră realizarea unei centralizări la nivel național cu privire la copiii aflați în situații de risc și la familiile vulnerabile, prin implementarea sistemului informatic național în care vor fi incluși toți acești minori. Instituțiile din domeniul protecției copilului și adopției vor avea acces la o platformă digitală.

Acest sistem a stat la baza proiectului legislativ de prevenire a separării copilului de familie, promovat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. În acest moment, proiectul se află spre dezbatere  în Camera Deputaților după ce a trecut de Senat, ca primă cameră sesizată, cu majoritate de voturi. În perioada următoare, în cadrul ședințelor Comisiei de Muncă din Camera Deputaților vor avea loc dezbateri la care, pe lângă reprezentanții ministerului, sunt invitați și reprezentanții asociațiilor sau organizațiilor care se ocupă de copii care provin din familii vulnerabile sau cu nevoi speciale.

„Scopul nostru este să avem copii sănătoși, educați, care pornesc în viață cu șanse egale și au parte de condițiile minime obligatorii unei dezvoltări adecvate. O dezvoltare adecvată înseamnă un copil care beneficiază de câteva lucruri de bază: are ce mânca și nu merge niciodată la culcare flămând, are întotdeauna îmbrăcăminte adecvată, merge la școală, este înscris la un medic de familie care îl monitorizează și îi administrează tratamentul potrivit și se asigură, printre altele, că are acces la vaccinurile din schema națională de imunizare, recomandate de medici tuturor celorlalți copii. Doresc ca în urma acestor dezbateri să iasă din Parlament o lege care să-i sprijine mai mult pe copiii care provin din familii vulnerabile”, a transmis Dan Șlincu.

În prezent, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale lucrează la un pachet legislativ, venind în întâmpinarea familiilor aflate la început de drum, a tinerilor care, din motive materiale, amână decizia de a avea un copil, oferind un sprijin important pentru creșterea copiilor.

„Măsurile pentru sprijinirea familiilor vulnerabile pentru creșterea copiilor se referă la introducerea unei cote de TVA redusă la 5% pentru produsele esențiale destinate nou-născuților, programe de finanțare pentru educație timpurie și tratamente medicale destinate minorilor, precum și acordarea de vouchere pentru consultațiile și analizele necesare în timpul sarcinii, care nu sunt decontate în sistemul public de asigurări de sănătate. De asemenea, sunt prevăzute mai multe măsuri în domeniul fiscalității și pieței muncii, astfel încât familiile cu mai mulți copii să poată accesa credite imobiliare la dobânzi reduse, introducerea programului flexibil pentru părinții care au copii cu vârsta de până la 3 ani și acordarea de sprijin financiar suplimentar pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web