Dorohoi News Logo

Alexandra Huțu: „În data de 11 decembrie AFM lansează un nou apel de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice”

Alexandra Hutu (1)

Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, continuă cu o nouă sesiune de înscriere, care se va deschide în data de 11 decembrie, a anunțat deputatul Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților.

Programul se adresează comunelor, orașelor, municipiilor, județelor, sectoarelor capitalei, dar și instituțiilor publice din subordinea consiliilor locale și județene. O noutate pentru această sesiune o reprezintă faptul că pot depune cereri de finanțare și cluburile sportive de drept public.

„Având în vedere că orice clădire publică poate fi înscrisă în acest program de eficientizare energetică a construcțiilor, fac un apel către toți aleșii locali din județul nostru să pregătească toate documentele necesare pentru accesarea fondurilor care sunt în întregime nerambursabile, fără alocări suplimentare din partea primăriilor. De asemenea, îmi doresc ca directorii cluburilor sportive să beneficieze de asistență tehnică din partea Agenției Naționale pentru Sport pentru întocmirea documentației, pentru ca și acestea să aplice și să aibă șansa reabilitării energetice a clădirilor în care funcționează”, a declarat Alexandra Huțu.

Scopul programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară şi promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.

„Acest program reprezintă o șansă în plus pentru dezvoltarea comunităților locale, care prin acest apel au posibilitatea de a reabilita termic, de a moderniza instalațiile de încălzire și de a scădea astfel costurile de întreținere pentru clădirile publice pe care le au în patrimoniu”, a completat deputatul social-democrat

Suma alocată programului este de 596.500.000 lei, iar înscrierea se face prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de AFM, în perioada 11 decembrie 2023-31 decembrie 2023 sau până la epuizarea bugetului.

În cadrul acestei sesiuni de finanțare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanțare, este de:
6.000.000 lei pentru comunele cu o populație de până la 5.000 de locuitori inclusiv;
12.000.000 lei pentru comunele cu o populație de peste 5.001 locuitori;
16.000.000 lei pentru orașe;
20.000.000 lei pentru municipii de rang II;
28.000.000 lei pentru consiliile județene, municipii de rang 0 și I.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web