Dorohoi News Logo

Autostradă pentru Botoșani - Pas foarte important pentru autostrada care va trece prin județul Botoșani! - FOTO

Autostrada pentru Botosani (1)

Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a avizat Studiul de Fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Pașcani – Suceava, care va trece prin comuna Tudora și care va asigura conectivitatea județului Botoșani cu Autostrada „Moldovei” (A7) și Autostrada „Unirii” (A8).

„Autostrada A7 este foarte importantă pentru Moldova și județul Botoșani, deoarece reprezintă, practic, pașaportul pentru dezvoltare. Alături de ministrul Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, de colegii parlamentari social-democrați, de echipele din administrația județeană și de reprezentanții societății civile am făcut toate demersurile necesare pentru ca Autostrada «Moldovei» să devină cât mai repede realitate. Botoșănenii nu sunt români de rangul II, au aceleași obligații, dar și aceleași drepturi ca toți românii. Deci, implicit au și ei dreptul la viitor! Iar noi, Partidul Social Democrat, am demonstrat și demonstrăm în fiecare zi, prin proiectele și investițiile majore pe care le facem în județul nostru, că suntem garantul acestui drept!”, a declarat Doina Federovici, președintele organizației PSD Botoșani și al Consiliului Județean Botoșani, adăugând că „mulți dintre cei care se laudă acum cu acest proiect erau neîncrezători și ironici când am emis certificatul de urbanism pentru sectorul care străbate județul și când am cerut «Autostradă pentru Botoșani»”.

Tronsonul Pașcani – Suceava va avea o lungime totală de 62 de kilometri și va fi împărțit în două loturi.

Primul lot va avea o lungime de 33 de kilometri, între Pașcani și Roșcani, unde va fi construit un nod rutier de legătură cu descărcare în DJ 208C, Joldești – Vorona – Botoșani.

Al doilea lot, care va avea o lungime de 29 de kilometri, va începe de la Roșcani și se va finaliza la Suceava, unde va fi construit un nod rutier care va asigura conectivitatea cu Aeroportul Salcea și cu DN29, Botoșani – Suceava. 

Autostrada Pașcani – Suceava, componentă a Autostrăzii „Moldovei”, străbate trei județe, Iași – 12,3 kilometri, Botoșani – 6,5 kilometri și Suceava 42,2 kilometri, și are o valoare estimată de 7,79 miliarde lei fără TVA. Fondurile pentru acest proiect sunt prevăzute în Programul de Transport 2021-2027.

„Autostrada A7 este coloana vertebrală rutieră care va lega Moldova de Muntenia. PSD a demonstrat că este singurul partid care a pus pe primul plan dezvoltarea infrastructurii rutiere din Moldova, în mandatul domnului ministru Sorin Grindeanu fiind lansați în execuție 320 de kilometri din autostrada A7, între Ploiești și Pașcani, 65 de kilometri având termen de finalizare în cursul acestui an. La finalul anului trecut a fost semnat și contractul pentru execuția lotului 3 al tronsonului Ploiești - Buzău, care a fost blocat în contestații. Echipa PSD știe ce are de făcut și pune dezvoltarea Moldovei pe primul plan”, a declarat deputatul PSD Botoșani, Dan Șlincu.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web