PSD Botoșani are încredere că toate autoritățile competente în organizarea alegerilor vor lua toate măsurile necesare împotriva candidaților și formațiunilor politice care încalcă legea prin menținerea afișajului electoral de mari dimensiuni, care este interzis în timpul campaniei electorale.
PSD Botoșani consideră că, dincolo de aspectele contravenționale pe care le implică acest tip de comportament, candidații și partidele care încalcă deliberat legislația electorală se află într-o culpă morală chiar față de alegătorii cărora le cer votul. Nu poți să susții că ești un candidat respectabil și integru atunci când încalci legea cu bună știință, în speranța ca astfel vei obține un avantaj electoral față de ceilalți contracandidați. Este rușinos să le zâmbești alegătorilor de pe marile panouri electorale, știind bine că astfel încalci legislația electorală.
Totodată, această conduită prin care unii candidați recurg la tot felul de tertipuri ilegale pentru a-și asigura o vizibilitate mai mare în alegeri, denotă o lipsă totală de soluții administrative pentru comunitățile locale pe care vor să le reprezinte. Când nu ai soluții, când ești incapabil să te remarci prin programe și propuneri relevante pentru cetățeni, singura variantă care îți rămâne pentru a fi în atenția alegătorilor este să forțezi legea printr-un afișaj electoral ilegal.
PSD Botoșani își va continua campania pozitivă pe care a anunțat-o de la început. PSD va fi cu soluțiile, ceilalți cu atacurile și cu scandalurile. Botoșănenii vor decide care e abordarea corectă!
Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.