Primarul Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a anunțat programul pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul elevilor, cu cele două componente ale sale, cea combativă și cea preventivă. În primul caz, Primăria va lua măsuri pentru a descuraja traficul de droguri în proximitatea școlilor și în zonele frecventate de adolescenți. În privința prevenției, primarul are în vedere un program de comunicare și consiliere în școli, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a consecințelor deosebit de grave ale consumului de droguri.
„Scopul programului este de a le arăta elevilor cât de distrugătoare pot fi drogurile pentru viața lor și cât de mult pot pierde dacă vor consuma astfel de substanțe. Vrem să le dăm copiilor și adolescenților informațiile necesare pentru a ajunge ei înșiși la decizia de a respinge drogurile. E important ca decizia să vină din forul lor interior, nu ca o regulă impusă din exterior, pentru că la această vârstă există o tendință generală de a te opune limitelor și regulilor”, a explicat primarul.
Primăria are în vedere organizarea unor sesiuni de informare în școli, susținute de psihologi și de consilieri specializați în problematica drogurilor. Aceștia le vor explica elevilor mecanismele biologice care se declanșează în urma consumului de droguri, cum se instituie dependența și care sunt efectele nocive asupra organismului și a dezvoltării fizice și mentale. Totodată, la sesiunile de informare vor participa și foști consumatori care au trecut prin coșmarul dependentului de droguri și care le vor spune elevilor cât de ușor este să devii dependent, cât de grave sunt consecințele și că pentru a te feri de ele, ceea mai eficientă metodă este respingerea totală a consumului de stupefiante.
Primarul Cosmin Andrei a precizat că acest program trebuie să se desfășoare în colaborare cu părinții elevilor, care vor primi de asemenea, informații utile despre cum îi pot proteja pe copii de acest flagel. „Mulți părinți mi-au spus că sunt foarte îngrijorați și că își doresc un sprijin din partea autorităților. Așa a apărut această inițiativă. Vom veni în sprijinul elevilor, dar și al părinților, pentru că trebuie să acționăm pe toate fronturile, acasă, la școală și în timpul liber”, a explicat primarul.
Totodată în cadrul acestor sesiuni de informare, consilierii anti-drog vor veni în sprijinul elevilor care sunt deja consumatori și care caută o cale de ieșire din situația în care se află.
Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.