Dorohoi News Logo

Cel mai mare program de investiții în educație în administrația lui Cosmin Andrei: 50 de milioane de euro în 3 ani și jumătate

reabilitare scoli

Primarul Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a anunțat că peste 25% din fondurile pentru investiții atrase de administrația locală în ultimii 3 ani și jumătate sunt pentru educație, respectiv reabilitarea și dotarea unităților de învățământ, construcția de școli, grădinițe și creșe.

„Am promis în 2020 programul EDUCAȚIE INTELIGENTĂ ÎN ȘCOLI MODERNE. M-am ținut de cuvânt și am alocat în ultimii trei ani și jumătate peste 50 de milioane de euro, 25% din totalul investițiilor atrase pentru dezvoltarea orașului. Sunt 25 de unități școlare, la 17 au început lucrările de reabilitare, la 8 sunt proiecte aprobate și urmează reabilitarea. Sunt 2 creșe noi care se construiesc, la Pod de Piatră au început lucrările, urmează la ANL Șoseaua Iașului. Amândouă sunt creșe verzi, la standarde moderne, cu un consum redus de energie. Voi continua investițiile în educație și în următorul mandat pentru a reabilita și dota toate unitățile de învățământ din orașul nostru la cele mai înalte standarde europene”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Primarul Cosmin Andrei împreună cu echipa sa a reușit să câștige cel mai mare proiect cu finanțare europeană pentru dotarea tuturor școlilor din municipiul Botoșani. După ce sunt reabilitate unitățile de învățământ, vor începe programele de achiziții pentru mobilier școlar nou, echipamente didactice moderne, echipamente IT și pentru dotarea laboratoarelor de specialitate. 

„Sunt părinte și știu cât de important este pentru copiii noștri să aibă cele mai bune condiții la clasă, atât din punct de vedere al spațiilor din școli, cele mai bune condiții de igienă, curățenie, și confort, cât și al dotărilor de care dispun respectiv laboratoare dotate, table inteligente, echipamente IT noi. Ați fost alături de mine, v-am ascultat preocupările și am găsit soluții împreună. În ultimii ani am finalizat multe proiecte în municipiul Botoșani, dar cel mai important, care este în defășurare și va continua este programul de reabilitare și cel de dotare al școlilor din municipiu”, a precizat Cosmin Andrei.

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web