Dorohoi News Logo

Lucian Trufin a anunțat că a semnat „Pactul pentru continuitatea proiectelor cu fonduri europene” propus de Doina Federovici

semnare Pact Trufin

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, senatorul Lucian Trufin, a anunțat că a semnat Pactul propus de actuala șefă a Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici. În același timp, Lucian Trufin îi invită și pe ceilalți candidați să se alăture demersului său și să se angajeze în fața botoșănenilor că vor susține proiectele cu fonduri europene demarate de actuala administrație.

„Cum a spus și doamna președinte a Consiliului Județean Botoșani, aici nu e o chestiune de orgoliu sau de competiție electorală. E vorba de bani europeni deja obținuți pentru județul nostru prin munca doamnei Doina Federovici. Tot ce trebuie să facem e să ducem proiectele la bun sfârșit pentru a deconta fondurile europene care ne-au fost deja alocate. Cunosc bine aceste proiecte pentru că le-am discutat în amănunt cu doamna președinte a Consiliului Județean. Nu e nimic politic în ele. Sunt investiții în drumuri, investiții în sănătate, în educație și alte obiective importante”, susține candidatul PSD pentru șefia Consiliului Județean.

Lucian Trufin mai spune că și ceilalți candidați trebuie să dea dovadă de maturitate politică și să semneze pactul pentru a garanta botoșănenilor că nu vor irosi fondurile europene obținute de administrația Federovici. „Suntem în competiție electorală și fiecare își prezintă proiectele proprii. Pactul nu e despre ofertele noastre electorale. E despre ceea ce deja a început actuala administrație și care trebuie dus la bun sfârșit, indiferent cine va câștiga competiția electorală. Cred că toți candidații care au maturitate politică vor semna Pactul propus de doamna Federovici”, a declarat candidatul social-democrat.

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web