La finalul săptămânii trecute, deputatul botoșănean Alexandra Huțu a reprezentat România la cea de-a zecea Conferință Globală a Tinerilor Parlamentari, care a avut loc în Erevan, Armenia și în cadrul căreia au fost dezbătute problematica educației și accesului la locuri de muncă pentru tineri.
Situațiile de criză generate de războaie, conflicte, pandemii, schimbări climatice ori recesiuni economice, au un impact semnificativ asupra populației tinere, iar rolul parlamentarilor tineri este considerat la nivel mondial a fi unul crucial pentru susținerea și promovarea drepturilor tinerilor. În acest context, parlamentarii prezenți au avut misiunea ca în cadrul unor ședințe de lucru să identifice măsuri concrete pentru sprijinirea tinerilor aflați în situații de risc, tema principală a Conferinței fiind protejarea educației și a angajării în orice circumstanțe.
„Educația și locurile de muncă decente sunt pilonii pe care tinerii își pot clădi vieți prospere, iar eu am prezentat în cadrul dezbaterilor importanța pe care Guvernul și Parlamentul din România o acordă tinerilor. Am făcut schimb de idei cu ceilalți parlamentari prezenți și le-am prezentat programele pe care România le pune la dispoziția tinerilor în vederea calificării și ocupării locurilor de muncă. De asemenea, am subliniat și am detaliat unele dintre măsurile adoptate de Guvern care sunt destinate tinerilor, cum sunt primele de activare, de inserție ori de mobilitate sau programul Student Invest. În comparație cu alte state prezente, chiar dacă încă mai este loc de îmbunătățiri, România se află pe drumul cel bun în ceea ce privește politicile pentru tineret”, a sintetizat Alexandra Huțu
La nivel global, cercetările arată că țările cu rate scăzute ale educației întâmpină mari dificultăți care generează diverse conflicte, iar perturbarea ori întreruperea proceselor de educare, angajare sau formare conduc la instabilitate socială. Fără acces la școală și formare, tinerii sunt predispuși să crească fără abilitățile de care au nevoie pentru a contribui la o viață decentă, iar acest lucru poate crea un cerc vicios în care șomajul, excluderea socială, nemulțumirea și instabilitatea generează crize ulterioare. Inițiativele de promovare concretă a drepturilor tinerilor la educație și angajare în orice circumstanțe, sunt esențiale pentru a întrerupe acest cerc vicios, iar colaborarea internațională și măsurile politice pro active trebuie să fie consolidate și extinse, astfel încât toți tinerii să fie protejați și să aibă posibilitatea de a deveni cetățeni productivi și implicați.
„Este datoria noastră ca partide și oameni politici responsabili să ne luăm cu toții un angajament ferm pe termen lung pentru asigurarea unei educații sigure, incluzive și de calitate, care să pregătească tineri calificați pentru realitatea din piața muncii. Acum, mai mult ca oricând trebuie să punem pe primul loc interesele copiilor și tinerilor noștri, al generațiilor care vor reprezenta țara noastră, iar actualul executiv condus de premierul Ciolacu a promovat măsuri concrete de sprijin prin care tinerii să se formeze, să muncească și să aducă plus-valoare aici, acasă, în România. Mai mult ca în orice altă guvernare, PSD a introdus stimulente pentru tinerii care se angajează. Totodată sunt o serie de programe ale Guvernului Ciolacu care oferă sprijin pentru firmele care angajează tineri. Aceste măsuri au ca obiectiv o creștere de cinci ori în următorii cinci ani a numărului de locuri disponibile pentru învățământul dual, ajungând la 50.000. În prezent prioritare sunt finanțarea programelor pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și extinderea învățământului preuniversitar tehnologic în sistem dual până la generalizarea acestuia”, a completat deputatul botoșănean.
Printre măsurile concrete implementate de Guvernul Ciolacu se numără prima de activare de 1.000 lei pentru tinerii șomeri fără indemnizație, prima de inserție de 1.800 de lei pentru absolvenții care își găsesc un loc de muncă după absolvire, primele de mobilitate, de încadrare de 55 lei/zi, timp de 12 luni pentru tinerii care se încadrează în muncă la o distanță mai mare de 15 km de domiciliu, prima de instalare de 12.500 lei pentru tinerii care își schimbă domiciliul pentru că și-au găsit un loc de muncă la o distanță mai mare de 50 km de domiciliu, prima de relocare de 900 lei/lună. De asemenea, există și funcționează programele prin care se oferă companiilor care angajează: tineri absolvenți - 2.250lei/lună, timp de 12 luni, tineri NEET - 2.250lei/lună, timp de 12 luni, tineri cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate - 2.400 de lei. La fel se procedează și pentru ucenicia la locul de muncă, suma acordată angajatorilor fiind de 2.250 lei/lună pe durata contractului de ucenicie, iar pentru stagiile profesionale se acordă 2.250 lei/lună pe durata contractului de stagiu de 6 luni pentru absolvenții de învățământ superior.