În timpul administrației Federovici, rețeaua de drumuri din județul Botoșani a cunoscut o dezvoltare fără precedent. „În ultimii patru ani, am modernizat și reabilitat peste 300 de kilometri, adică jumătate din rețeaua de drumuri județene și am demarat proiecte pentru modernizarea a încă 50 de kilometri. Investițiile în infrastructura rutieră sunt cele mai sigure pentru viitorul nostru, pentru că fără drumuri bune nu putem vorbi de atragerea investitorilor, de dezvoltarea zonei de business și implicit de crearea de locuri de muncă bine plătite”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
Cele mai importante sectoare de drum județean modernizate sau în plin proces de modernizare sunt:
-Drumul Strategic – 106 kilometri, care străbat 14 comune de pe teritoriul județului Botoșani: Răuseni, Călărași, Hlipiceni, Todireni, Albești, Trușești, Dângeni, Hănești, Dobârceni, Mihălășeni, Gorbănești, Blândești, Sulița și Lunca;
-Drumul Mănăstirilor – 12,7 kilometri: Vorona – Oneaga (Cristești) – Pădureni (Coșula)
-Prăjeni – Plugari – 2,8 kilometri, care scurtează drumul spre Iași, dar pe care administrația liberală i-a condamnat la „epoca de piatră”;
-Sectoarele de drum modernizate prin PNDL - 24,2 kilometri: Corlăteni – Dimăcheni; Ibănești – Cristinești; Coțușca – Ghireni și Ionășeni – Mășcăteni;
-Stabilizările alunecărilor de teren de la Roma – Nicșeni și Dumeni – Havârna;
-100 de kilometri de covoare asfaltice;
-Proiectele derulate prin PNI „Anghel Saligny” – 42 de kilometri: Viișoara – Coțușca (recepționat); Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – Mitoc și Dobârceni – Murguța – Ștefănești (ambele finalizate); Lozna – Călinești – Talpa și Oroftiana; Bajura – Baranca (aflate în diferite stadii de execuție);
-Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca – 15 kilometri (în execuție);
-Borolea – Hănești – 5,5 kilometri (în execuție);
„Pe lângă aceste drumuri, am lăsat în licitație modernizarea Drumului Vămii (aproximativ 50 de kilometri), pentru care am obținut o finanțare europeană de 60 de milioane de euro din Programul Regional 2021-2027. De altfel, Botoșani este singurul județ din Regiunea de Nord-Est care a semnat contractul de finanțare”, a mai spus Doina Federovici
Nici drumurile naționale nu au fost neglijate, în ultimii ani finalizându-se două proiecte promovate de parlamentarii PSD, Botoșani – Târgu Frumos și Botoșani – Ștefănești. „Ne-am ținut de cuvânt și am modernizat cele două drumuri naționale importante ale județului nostru. Le mulțumesc colegilor parlamentari, domnului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, și reprezentanților DRDP pentru că au susținut și găsit soluțiile pentru implementarea acestor investiții. Împreună am reușit să trecem peste votul împotrivă dat de parlamentarii PNL, atunci când în Parlament s-a dezbătut amendamentul la Legea bugetului, care să permită finanțarea acestor investiții. Liberalii au știut doar să se laude, dar când au trebuit să facă ceva și pentru județul nostru au dat înapoi”, a subliniat liderul social-democraților botoșăneni, Doina Federovici.
Aceasta a reamintit că județul Botoșani are nevoie de conectarea la drumurile de mare viteză, fără de care nu se poate dezvolta județul. „Atunci când am vorbit prima dată de Autostradă pentru Botoșani, toți au privit cu neîncredere și mulți chiar au luat în derâdere acest proiect major. Astăzi, suntem în postura de a avea trei oferte pentru sectorul de autostradă care va străbate județul la Tudora. De asemenea, proiectul Drumului Expres Botoșani – Suceava, care va avea o descărcare la Huțani pentru a lega și zonele Bucecea și Dorohoi de rețeaua de drumuri de mare viteză a avansat rapid în ultimul an”, a mai spus Doina Federovici, insistând pe necesitatea continuării acestor proiecte pentru Botoșani.
„Investim în drumuri, investim în oameni! Doar așa putem să dezvoltăm județul și să creăm locuri de muncă bine plătite pentru botoșăneni! Pe 1 decembrie, vă invităm să ne susțineți în alegerile parlamentare. Votați pentru continuitatea acestor proiecte și pentru un viitor mai bun pentru toți. Alegeți candidații PSD, poziția 3 pe buletinul de vot! Împreună, suntem mai puternici și mai uniți!”, a conchis Doina Federovici.
Raportul de activitate al Doinei Federovici ca președinte al Consiliului Județean pentru perioada 2020-2024 se poate consulta pe pagina https://www.psdbotosani.ro/ la secțiunea:
INVESTIȚII PENTRU BOTOȘANI 2020-2024
chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://www.psdbotosani.ro/wp-content/uploads/2024/11/Raport_D_Federovici_compressed.pdf
Comunicat Partidul Social Democrat Botoșani - CMF 11240017