Dorohoi News Logo

Senatorul Gheorghe Marcu a adresat o scrisoare deschisa conducerii judetului

marcu-senator

Senatorul Gheorghe Marcu a adresat astăzi, 23 martie 2011, o scrisoare deschisă atât prefectului Cristian Roman cât și primarului, Cătălin Flutur prin care solicită rezolvarea drepturilor salariale ce li se cuvin cadrelor didactice din judetul Botosani.

Vezi scrisoarea adresata prefectului

Către Instituţia Prefectului Botoşani, 
Domnului prefect, Cristian Constantin Roman


         Stimate domnule prefect,

Asistaţi zilnic la protestele personalului din învăţământ, din municipiul Botoşani, care refuză să mai intre la ore, motivul fiind neplata salariilor aferente lunii februarie.
Este inutil să vă mai precizez cât este de important să depuneţi toate diligenţele pentru a urgenta acordarea drepturilor salariale solicitate.

Am primit şi eu memoriul profesorilor care sunt în situaţia de a sta în stradă, cerând banii care li se cuvin. Vă mărturisesc faptul că mi se pare degradant ca o categorie profesională, pentru care am tot respectul, să ajungă aici. Am ridicat problema dascălilor din Botoşani în Parlamentul României, am făcut şi o interpelare către ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în acest sens, dar aştept şi din partea dumneavoastră un răspuns legat de motivele pentru care s-a ajuns în a doua săptămână de proteste, fără niciun rezultat. Veţi fi de acord cu mine că nu este de ajuns să le transmiteţi oamenilor că nu sunt bani. 

În calitate de senator ales în judeţul Botoşani, sunt direct interesat de părerea dumneavoastră despre acest conflict de drepturi şi soluţiile pe care le aveţi pentru rezolvarea lui.
        
Vă mulţumesc,
Gheorghe Marcu
Senator PSD Botoşani



Vezi scrisoarea adresata primarului


Către Primăria Botoşani,  
Domnului primar, Cătălin Mugurel Flutur

 
 
         Stimate domnule primar,
 
Asistaţi zilnic la protestele personalului din învăţământ, din municipiul Botoşani, care refuză să mai intre la ore, motivul fiind neplata salariilor aferente lunii februarie.
Este inutil să vă mai precizez cât este de important să depuneţi toate diligenţele pentru a urgenta acordarea drepturilor salariale solicitate.

Am primit şi eu memoriul profesorilor care sunt în situaţia de a sta în stradă, cerând banii care li se cuvin. Vă mărturisesc faptul că mi se pare degradant ca o categorie profesională, pentru care am tot respectul, să ajungă aici. Am ridicat problema dascălilor din Botoşani în Parlamentul României, am făcut şi o interpelare către ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în acest sens, dar aştept şi din partea dumneavoastră un răspuns legat de motivele pentru care s-a ajuns în a doua săptămână de proteste, fără niciun rezultat. Veţi fi de acord cu mine că nu este de ajuns să le transmiteţi oamenilor că nu sunt bani. 

În calitate de senator ales în judeţul Botoşani, sunt direct interesat de părerea dumneavoastră despre acest conflict de drepturi şi soluţiile pe care le aveţi pentru rezolvarea lui.
        
Vă mulţumesc,
Gheorghe Marcu
Senator PSD Botoşani

 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web