Dorohoi News Logo

“Botoşaniul- zonă liberă de organisme modificate genetic” campanie lansată de vicepreşedintele PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc

Ovidiu-Portariuc

Vicepreşedintele PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc, a lansat, marţi, în mod oficial, campania civică intitulată “Botoşaniul- zonă liberă de organisme modificate genetic”. El vrea să strângă semnături şi să obţină, astfel, părerea oamenilor cu privire la necesitatea interzicerii organismelor modificate genetic. Pe baza semnăturilor, va fi făcut un moratoriu, care va fi înaintat Primăriei Botoşani, către Consiliul Judeţean şi către Ministerul Agriculturii.

Scopul campaniei este determinarea autorităţilor locale să ia o poziţie fermă, publică, vizavi de acest subiect şi implicit să declare Botoşaniul- zonă liberă de organisme modificate genetic. În România există deja 60 de zone care şi-au câştigat acest statut. De asemenea, în Europa există aproximativ 260 de regiuni şi aproximativ 2.400 de municipalităţi, care, de asemenea, şi-au clarificat poziţia faţă de această problemă, a organismelor modificate genetic“, a spus Portariuc, care doreşte ca în cadrul campaniei să fie verificate şi lanţurile de magazine care comercializează produse realizate în baza unor organisme modificate genetic.

Pentru stângerea de semnături, Portariuc a înfiinţat câteva puncte de lucru în zonele Piaţa Mare, Casa Sindicatelor, Calea Naţională, zona Griviţa, zona Kaufland. Campania se va desfăşura până pe 1 mai, dată până la care vor fi strânse cel puţin 5.000 de semnături.

Tot în acest proiect, Portariuc va organiza concursul “Mănâncă sănătos”, cu un premiu de 300 de euro, cinci premii de 40 de euro şi un coş cu produse BIO. Botoşănenii vor putea participa la concurs pe baza unor taloane pe care le pot obţine de la punctele de informare din Botoşani. Ei vor trebui să propună un meniu pentru o zi de alimentaţie sănătoasă, iar câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu format dintr-un nutriţionist, un jurnalist şi un cetăţean de rând. (DorohoiNews.ro)

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web