Dorohoi News Logo

Cum îl sabotează Emil Boc pe Traian Basescu

boc-si-basescu

Campania electorala din partid, disperarea rezultatelor din sondajele de opinie si obsesia de a-si transmite mesajele propagandistice l-au transformat pe Emil Boc intr-un adevarat invitat permanent al televiziunilor, desi nu este nicio data practic in studio.

De dimineata pana seara premierul este prezent in zeci de locuri, editeaza si rosteste miliarde de cuvinte si, cu toate astea, reuseste sa nu spuna nimic. Exista un delir verbal, un exces de laude la propria adresa. Ascultandu-l ai senzatia ca traiesti intr-o alta lume.

Colegii de partid il numesc "cel mai"... orice. Pentru Udrea e cel mai curajos, dupa ce a fost expirat, Anastase il considera un reformator, iar Boagiu vede in Emil Boc viitorul Romaniei. Si Emil Boc insusi vede in Emil Boc trecutul, prezentul si viitorul tarii. Boc nu mai este un simplu erou national, un salvator din fata dezastrului iminent, ci indeplineste un rol aproape religios.

"Pot moderniza in continuare Romania si pot duce in continuare partidul la victorii si la continuarea guvernarii dupa 2012, impreuna cu actualii parteneri de guvernare" - Emil Boc.

Ceea ce nu poate explica Emil Boc este de ce si cum au saracit romanii atat de mult. Cum si de ce si-au pierdut speranta si increderea, asa cum o demonstreaza toate sondajele de opinie, si de ce au trebuit sa minta in campania electorala pentru ca sa platim apoi cu totii minciunile lor. Iar daca nu a fost minciuna, de ce nu au puterea sa isi recunoasca incompetenta?

Daca Emil Boc isi imagineaza ca niste cuvinte goale - precum "reforma" si "modernizare", "moguli disperati si presa ticaloasa" - sunt intelese si crezute de cineva, daca cei de la putere sunt convinsi ca iluzia unui viitor iluzoriu promis poate tine loc de eficienta si inteligenta din prezent, atunci presedintele are o mare problema.

Prin intreg discursul sau din prezent, Emil Boc nu face decat sa adune un val tot mai mare de frustrare in randul romanilor. Pentru care, intr-un final, cineva va plati.

Oricat ar incerca Boc sa isi pacaleasca membrii de partid ca tot ei vor fi cei care vor conduce Romania, oricati bani va pompa acest guvern in teritoriu pentru a-si cosmetiza imaginea si oricat va reusi sa "dubleze" emisia TVR in limba moarta a PD-L, Emil Boc si sustinatorii sai nu vor reusi sa pacaleasca tot poporul.

Realitatea o simte fiecare roman in parte, mai bine oricum decat reuseste sa o descrie vreun politician sau vreun analist de presa. Iar acest rezultat are valoare maxima.

Premierul refuza sa creada ca este la un pas de prabusirea totala si ca, inca, nimeni nu i-a inteles masurile de austeritate. Taierile lui Emil Boc sunt de fapt unicele masuri de care a fost in stare acest Executiv. Nimeni nu se asteapta sa traiasca mai bine fata de cum traia inainte de criza. Insa nici macar romanii nu cred ca mai accepta sa-i vada doar pe guvernanti cum prospera si isi tripleaza averile exact in acest timp, cand restul populatiei se zbate intre faliment si supravietuire.

Cheltuirea banului public in dispretul cetateanului - actiunea pentru care Executivul tocmai ce se antreneaza - si adancirea saraciei si a disperarii in randul populatiei vor deveni bolovani care vor atarna, dupa ce Boc nu va mai fi, doar de gatul lui Traian Basescu. Fara a realiza nici macar reforma in adevaratul sens al cuvantului, Emil Boc se poate lauda ca a facut tot ceea ce a promis ca nu va face si nu a facut fix lucrurile pentru care a fost ales Traian Basescu.

Traian Basescu nu va mai candida la un nou mandat, insa PD-L va participa la alegerile din 2012. Daca pana atunci partidul nu se va innoi, iar Guvernul nu va inregistra rezultate pozitive, Partidul Democrat Liberal risca sa fie sanctionat cel mai dur din istoria postdecembrista.

In final, este posibil ca Emil Boc sa-i faca lui Traian Basescu raul cel mai mare. Sa il lase fara sustinere politica, fara premier, fara controlul Parlamentului si, bonus, fara nicio urma de incredere in randul populatiei. (DorohoiNews.ro)
 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web