Dorohoi News Logo

Senatorul Gheorghe Marcu: La alegerile locale din 2012, USL va avea peste 80%

Marcu Ghe.

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gheorghe Marcu, crede că USL va câştiga peste 60 din primăriile din judeţ. El spune că în urmă cu o lună, potrivit unui sondaj, USL avea 7 4,6% de votanţi, iar trendul celor care doresc să voteze cu USL este crescător. Marcu a ţinut să infirme faptul că în USL Botoşani ar exista dispute interne, scrie BotosaniNews.

“Nu vreau să avansez alte cote procentuale, dar nu o să fie o surpriză când la anul, la alegerile locale, USL va avea peste 80%. Nu există nicio dispută între PSD şi PNL şi PC la nivel de judeţul Botoşani, nu există nicio dispută şi preşedintele Florin Ţurcanu, respectiv preşedintele Paul Onişa. Dacă sunt alte informaţii, cred că sunt date în presă ca să apară lucruri mai picante, să vedeţi reacţia noastră. Referitor la primari, în opinia mea spun că vom avea peste 60 de primării câştigătoare. Deci, nu există o dispută între noi şi celelalte partide politice“, a precizat Marcu.

El spune că pe 15 iulie se va stabili cine vor fi candidaţi pentru funcţia de preşedinte de CJ şi respectiv pentru funcţia de primar al municipiului Botoşani, iar programul va fi unul comun.
 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web