Gabriel Oprișanu, posibil candidat al USL la Primăria Municipiului Botoşani, a criticat lipsa de strategie a Ministerului Sănătăţii care a propus săptămâna trecută înfiinţarea unor centre de sănătate multifuncţionale care să acopere lipsurile create prin desfiinţarea spitalelor. „Acest Guvern PDL s-a purtat ca un croitor începător care a tăiat mai mult, iar acum încearcă să pună petice, ca să cârpească lipsurile sistemului spitalicesc. După ce au desfiinţat spitalele fără nicio strategie, acum vin şi ne dau voie să reînfiinţăm anumite unităţi, în limita a maxim 20 de paturi, dar pe aceeaşi bani rămaşi după tăieri”, a declarat medicul Oprişanu.
În opinia sa, greşelile făcute până acum de Ministerul Sănătăţii au produs deja efecte ireversibile, care nu vor putea fi recuperate. „Acest proiect trebuia pus în aplicare odată cu măsura de comasare a spitalelor. Astfel, sistemul ar fi putut absoarbe medicii și asistenții medicali din unitățile spitalicești care s-au închis. Au făcut totul la repezeală, pentru că îi împingea FMI de la spate, iar efectul a fost că medici foarte buni şi asistente bine pregătite au plecat din ţară, iar oamenii au murit la poarta închisă a spitalelor desfiinţate. Măsura înfiinţării centrelor de sănătate multifuncţionale nu va repara niciodată aceste efecte negative. E doar o cârpeală în acest haos de nedescris”, a criticat reprezentantul USL.
Ca măsură de compensare a efectelor negative produse prin desfiinţarea şi comasarea spitalelor, medicul Oprişanu a inclus în programul său pentru Botoşani – intitluat „Alternativa 2012” – o secţiune specială pentru înfiinţarea unui „Centru medical de excelenţă” care să fie administrat direct de Primărie. Acest centru ar urma să cuprindă un personal medical bine pregătit şi aparatură performantă pentru a oferi servicii medicale tuturor botoșănenilor, la o calitate comparabilă cu cea din clinicile private. „O clinică privată funcţionează bine, pentru că are manageri buni. La fel cred că şi primarul unei comunităţi trebuie să fie un bun manager, care să acorde o atenţie specială securităţii sănătăţii publice”, a arătat candidatul propus de PSD pentru Primăria Municipiului Botoşani.
Proiectul propus săptămâna trecută de Ministerul Sănătăţii oferă autorităţilor locale posibilitatea de a înfiinţa centre de sănătate multifuncţionale, care sunt asemănătoare ca şi concepţie cu „Centrul medical de excelenţă” propus de medicul Gabriel Oprişanu. Deosebirea majoră e că centrele propuse de minister vor suferi de o subfinanţare cronică, vor fi prost echipate, iar numărul de paturi va fi limitat la maxim 20.
Ministerul Sănătăţii a supus dezbaterii publice acest proiect de lege, ca urmare a numeroaselor deficienţe apărute în urma desfiinţării şi comasării mai multor unităţi spitaliceşti. În judeţul Botoşani a fost desfiinţat Spitalul Darabani, iar în muncipiul Botoşani încă se discută posibilitatea comasării mai multor unităţi în cadrul Spitalului Judeţean. (DorohoiNews.ro)