Senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani, s-a arătat indignat de faptul că actuala putere nu a avut nicio reacţie faţă de programul economic propus de USL, în schimb a deviat atenţia opiniei publice cu alte subiecte, cum ar fi modificarea Constituţiei, scrie banulbotosanean.
„Cetățenii acestei țări trebuie să ştie că există o Comisie parlamentară care se ocupă de revizuirea Constituţiei, dar a cărei activitate a fost mult întârziată chiar de reprezentanţii Puterii. Preşedinţia, la rândul ei, a întârziat cât a putut discutarea acestui aspect. Aşadar, trebuie precizat foarte clar că Puterea abordează subiectul revizuirii Constituției doar atunci când trebuie minimizat un subiect atât de important precum programul economic al Uniunii Social Liberale”, a declarat Marcu.
Radiografia făcută de specialiştii USL a scos la iveală greşelile de necontestat ale Guvernului, acţiunile ratate care au adâncit criza. Potrivit lui Marcu, economia românească este caracterizată de o mulțime de taxe, evaziune fiscală mare, fonduri europene neaccesate, grad scăzut de ocupare a forței de muncă, birocrație ridicată, datorii publice mari și investiții ineficiente. „Toate acestea se răsfrâng în sfera socială creând corupție, sărăcie, haos, disperare, dar și revoltă. Față de situația aproape dramatică a țării, noi, membrii Uniunii Social Liberale, am elaborat un program realist de politici economice, menit să reducă marile dezechilibre ale economiei naţionale. Este un program viabil, bazat pe realitatea prezentă și include acea știinţă de carte atât de necesară actualilor guvernanți. În locul unei reacţii oneste, în locul unei dezbateri constructive, reprezentanţii Puterii au preferat să ocupe rapid atenţia populaţiei cu teme false”, a completat senatorul PSD.
Preşedintele social democraţilor a continuat acuzele la adresa Puterii precizând că foarte mulţi tineri fără viitor în România şi-au regăsit refugiul în consumul de etnobotanice sau şi-au pus capăt zilelor. „Întrebaţi, domnilor guvernanți, care sunt prioritățile si problemele cu care se confruntă tânăra generație neavând nici un viitor în țara în care s-au născut și s-au educat, parte dintre aceștia găsindu-și refugiul în consumul de etnobotanice sau, mai grav, în renunțarea la viață. Întrebați, domnilor guvernanți, care sunt prioritățile și problemele cu care se confruntă pensionarii acestei țări, ce într-un mod ipocrit sunt considerați ca asistați social. De ce nu recurgeți la popor acum? Răspunsul este uşor de intuit, iar acțiunile dumneavoastră sunt greu de înţeles din prisma oamenilor responsabili. Incompetența și orgoliul conducătorilor nu dor, dar plătesc al naibii de mult cei ce se lasă conduși”, a precizat Marcu. (DorohoiNews.ro)