Azi sarbatorim „Ziua invatatorului” - 30 iunie fiind aleasă şi ca dată de „naştere” a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România deoarece, în această dată în anul 1927, Tribunalul Ilfov a autentificat statutul acestei asociaţii.
Este foarte greu sa măsori în câteva cuvinte tot ceea ce înseamnă învătătorul în societatea prezentului, dar recunoştinţa trebuie să fie mare dacă o raportăm la menirea acestei categorii profesionale.
În spatele fiecarui om, bogat sau sarac, celebru sau nu, se află un dascăl. Iar primul dascăl care ne sculptează caracterul şi sufletul este, neindoielnic, învatatorul.
Fiecare dintre noi păstrăm amintirea unui dascăl care ne-a marcat, în sens pozitiv, anii de şcoală, profesia, ori, în anumite cazuri întreaga existenţă. Fiecare copil poartă în suflet o vorbă, un gest, o învăţătură a dascălului, pe care, adult devenind, o va transmite mai departe, în mod inconştient, copiilor sai.
Toţi avem cel puţin un cadru didactic căruia să-i spunem, cu toată dragostea şi recunoştinţa, „Mulţumesc..”
Consideraţiile noastre se îndreaptă astăzi către cei care construiesc personalităţi şi au înţeles şi înţeleg că activitatea didactică se ridică la rangul de arta în a-i invăţa pe alţii bine.
Stimaţi dascăli - aveţi aprecierea şi respectul nostru pentru misiunea dumneavoastră, dar şi pentru faptul că în fiecare zi găsiţi resurse interioare pentru a depăşi atâtea conjuncturi neprielnice.
Dincolo de toate problemele de zi cu zi, cu care vă confruntaţi vă urăm astăzi un sincer La mulţi ani!
ORGANIZAŢIA FEMEILOR SOCIAL DEMOCRATE BOTOŞANI
Preşedinte DOINA ELENA FEDEROVICI