Dorohoi News Logo

Geoană îi cere lui Boc să informeze Parlamentul în legătură cu destinaţia fondurilor din privatizări

geoana

Parlamentul nu a avut niciun cuvânt de spus în stabilirea angajamentelor pe care Guvernul le-a luat cu privire la privatizările din sectorul energetic, iar acest lucru este de netolerat, susţine preşedintele Senatului, Mircea Geoană, într-o scrisoare adresată premierului Emil Boc.

Geoană aminteşte în scrisoare faptul că luni a început privatizarea pe Bursa de Valori Bucureşti a 9,84% din acţiunile Petrom şi că, de asemenea, potrivit contractului de privatizare, alte 8% din acţiuni vor fi vândute salariaţilor.

"Asta înseamnă că statul român va rămâne doar cu 2,8% din acţiunile Petrom, care este nu doar cea mai mare companie românească, dar deţine şi majoritatea zăcămintelor de ţiţei ale ţării, precum şi majoritatea rezervelor de gaze naturale", menţionează el. (DorohoiNews.ro)
 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web