USL nu are în plan să-şi retragă din Parlament propunerea legislativă cu privire la confiscarea averilor care nu pot fi justificate, a anunţat Preşedintele PSD, Victor Ponta.
Declaraţiile acestuia vin după ce, premierul Boc ceruse Opoziţiei să renunţe la respectivul proiect şi să adopte varianta Guvernului.
„Probabil că Boc, de când e prim-ministru, a uitat care e procedura parlamentară. Atunci când există două proiecte la Parlament, ele se discută în paralel la Comisia juridică şi rămâne unul singur. Probabil că va rămâne al lor, ei având majoritatea. Daca se va considera că al lor e mai bun, foarte bine - îl votam fără nicio problemă”, a declarat preşedintele PSD
USL va vota proiectul Guvernului privind confiscarea averilor ilicite. Asta dacă PDL chiar doreşte să promoveze o astfel de lege.
Acuzaţiile celor de la PDL privind proiectul de lege al USL sunt nefondate. În prezent există Legea ANI care permite confiscarea averilor nejustificate ale politicienilor sau persoanelor publice. Problema nu este legea, ci ineficienţa ANI.
Confiscarea averilor nejustificate nu este împiedicată de nicio normă constituţională. În acest sens este de menţionat chiar Decizia 321/2007 din M.Of 330/2007 în cazul Dan Ioan Popescu. Aceasta decizie arată că orice confiscare, fie ea pentru averi nejustificate, fie pentru averi ilicite nu intră în contradicţie cu art. 44 alin. 8 şi 9 din Constituţia Românie.
USL recomandă premierului Boc să nu mai găsească scuze pentru criticile care se aduc României din partea Comisiei Europene şi să nu mai responsabilizeze opoziţia pentru eşecul şi incompetenţa guvernului. (DorohoiNews.ro)