Candidatul PSD pentru Primăria Botoşani, Gabriel Oprişanu, a acuzat PDL că deturnează banii publici din Sănătate, Educaţie şi Asistenţă Socială, către o serie de proiecte fanteziste, total inadecvate în contextul crizei economice.
“Există un limbaj dublu al PDL, atât la nivel central, cât şi la nivel local. Pe de o parte ni se spune că nu sunt bani şi trebuie să închidem spitalele şi să dăm oamenii afară, iar pe de altă parte vedem zeci de milioane de euro aruncate pe panseluţe, patinoare şi parcuri de distracţii”, a declarat reprezentantul PSD. Acesta a arătat că banii care vor fi cheltuiţi pentru parcul de distracţii de pe Dealul Cornişa ar putea asigura funcţionarea Spitalului de Copii sau al Spitalului de Psihiatrie pentru şase ani de zile.
“Funcţionarea Spitalului de Psihiatrie pe care îl conduc costă 12 miliarde de lei vechi pe lună. Dacă facem un calcul simplu, rezultă că banii ce vor fi îngropaţi în parcul de distracţii de la Cornişa ar fi asigurat funcţionarea spitalului pentru 70 de luni, adică aproape şase ani de zile”, a declarat medicul Oprişanu.
Potrivit calculelor social-democraţilor, Parcul Cornişa va costa echivalentul a 150.000 de salarii sau 250.000 de pensii. „Nu sunt bani de medicamente, dar sunt bani de panseluţe; nu sunt bani pentru spitale, dar sunt bani pentru patinoare; nu sunt bani pentru salarii, dar sunt bani pentru parcuri de distracţii. Mai pe româneşte, ţara arde, iar baba PDL se piaptănă”, a spus Oprişanu, care anticipează că licitaţiile pentru Parcul Cornişa vor fi vânate de firmele de casă ale PDL.
„Veţi vedea cum se aşează la coadă firmele portocalii pentru câştigarea contractelor. Nu văd însă pe nimeni să se înghesuie la programe de formare profesională pentru miile de botoşăneni care şi-au pierdut locurile de muncă, deşi există multe fonduri europene pe acest domeniu”, a adăugat candidatul PSD pentru Primăria Botoşani. (DorohoiNews.ro)