Dorohoi News Logo

Gheorghe Marcu: Puterea se joacă, la propriu, cu românii

Gheorghe Marcu

Asistăm  zilele acestea la  demararea planului diabolic al guvernanţilor PDL de diminuare în continuare a tuturor cheltuielilor.

Această decizie distruge însă dreptul la viaţă al românilor,  prelungind austeritatea, îngheţând  pensiile, salariile, angajările din sistemul public, cel puţin până în 2014.

Guvernanţii mai au însă o surpriză, se măresc taxele, prin  modificarea sistemul de impozitare a clădirilor, terenurilor, a mijloacelor de transport, ca să crească încasările la buget.

Guvernul în ansamblul său nu gândeşte în perspectiva dezvoltării economice naţionale. Nu a luat nici o măsură de creştere economică, de creare de noi locuri de muncă,  iar singurul lucru pe care membrii Executivului l-au făcut a fost împovărarea românilor cu noi taxe şi impozite. Strategia fiscal bugetară elaborată de actuala guvernare nu are altă menire decât să distrugă poporul, din toate punctele de vedere. Puterea se joacă, la propriu, cu românii.

Pe de altă parte, eu cred că o să avem surprize la anul viitor când o să se găsească tot felul de modalităţi prin care să se mai dea câte ceva celor care pot fi manipulaţi pentru a obţine voturi.
Electoratul trebuie să sancţioneze politic PDL pentru aceste măsuri de austeritate. Aceşti guvernanţi nu ştiu altceva să facă decât să ia  o decizie astăzi, însă numai pentru a avea ce încălca mâine. Este modalitatea prin care îşi pun în aplicare  jocul de culise, care face parte din strategia lor politică, de a crea haos, de a distrage atenţia.

Sper că cetăţenii  români nu se vor mai lăsa păcăliţi încă o dată şi vor sancţiona  deciziile luate de actualii guvernanţi, la alegerile locale şi legislative din 2012. (DorohoiNews.ro)

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web