Dorohoi News Logo

Senatorul Gheorghe Marcu: Parlamentarii traseişti îşi vor pierde mandatele

Gheorghe Marcu

PSD vrea să modifice legea şi să-i lase fără mandate pe parlamentarii traseişti. De la alegerile din 2008 şi până acum, PSD şi PNL au pierdut mai mulţi parlamentari care au trecut fie la PDL, fie la UNPR. Senatorul Gheorghe Marcu, liderul PSD Botoşani, a declarat că vrea să respecte şi referendumul din 2009 şi să reducă numărul parlamentarilor, dar şi cel al consilierilor judeţeni şi locali cu 20%.

„În 2009 a avut loc acel referendum valid, susţinem să fie micşorat numărul de parlamentari. Actuala majoritate parlamentară este una de conjunctură. Cei care au fost atraşi să susţină PDL-ul sunt şantajaţi prin dosare sau momiţi prin contracte comerciale sau atraşi prin angajări. Ei au fost aleşi prin vot uninominal, dar nu a fost numai efortul sau personalitatea persoanei alese. Eu au venit cu un program şi au venit şi pe trendul formaţiunii respective. Să aplicăm un principiu comun pentru toţi aleşii”,
a declarat Marcu. (DorohoiNews.ro)

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web