Dorohoi News Logo

Dorohoi: PRM organizează un miting pentru crearea locurilor de muncă

Dorohoi ioan muha

În urma şedinţei desfăşurată în data de 25 septembrie 2011, membrii PRM (Partidul România Mare) au hotărât organizarea unui miting, respectiv a unei adunări populare cu tema „Vrem fabrici şi locuri de muncă în Dorohoi”, în data de 19 noiembrie 2011.

Hotărârea a pornit de la ideea că producţia este singura cale spre bunăstare şi în conformitate cu art. 47 din Constituţie, referitor la nivelul de trai, „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială şi să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent” coroborat cu art. 39 din Constituţie care stipulează că mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere.

Mitingul va fi urmat de un marş pe traseul de la Primărie (clădirea aflată în renovare) până la fosta zonă industrială a Dorohoiului dinainte de 1990, unde s-au concentrat Fabricile de Sticlă şi Porţelan, Fabrica de mătase şi Fabrica de încălţăminte. Sunt invitaţi să participe tineri, şomeri,  cetăţeni din municipiul Dorohoi indiferent de categorie, precum şi persoane din comunele apropiate, indiferent de ocupaţie, care doresc ca în această zonă să existe unităţi productive.

Scopul este de a sensibiliza încă o dată autorităţile publice centrale şi locale din România, pentru că „această zonă este într-o stare acută de sărăcie, că este pe cale să dispară încrederea în ziua de mâine, speranţa în viitor şi liniştea sufletească.”

Membrii PRM au mai făcut şi anul trecut pe 25 septembrie 2010 un marş prin care au solicitat redeschiderea fabricii de Sticlă şi Porţelan, au înaintat şi o scrisoare către Parlament, Guvern, Prefectură şi Primărie, dar au primit răspunsuri doar de la Guvern şi de la Primăria Dorohoi. „Guvernul ne-a comunicat că a fost transmis spre competenţa Ministerului Economiei şi Mediului de Afaceri. La data de 10 noiembrie 2010, acest minister ne comunica faptul că ministerul nu poate recomanda soluţii în vederea reluării activităţii prestigioasei fabrici. Răspunsul nu ne mulţumeşte, deoarece statul are obligaţia să asigure crearea statului favorabil pentru valorificarea tuturor forţelor de producţie, exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional şi crearea condiţiilor necesare în vederea creşterii calităţii vieţii. Mitingul pe care îl vom organiza va fi o ocazie de a arăta cetăţenilor din municipiul Dorohoi că este necesar să ne continuăm acţiunile pentru că statul într-adevăr trebuie să-şi îndrepte atenţia spre toate zonele ţării şi adăugăm la această obligaţie şi faptul că în conformitate cu pactul internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale la care România a aderat în 1974, statul trebuie să ia măsuri în consecinţă pentru a garanta dreptul la muncă, prevăzut în Constituţie. Vrem să arătăm că într-adevăr autorităţile au obligaţia să asigure o dezvoltare uniformă a tuturor zonelor ţării, iar această zonă este mai săracă decât altele”, a declarat preşedintele org. PRM, Ioan Muha. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)


Autor: DorohoiNews.ro

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web