Dorohoi News Logo

Emil Boc luat la întrebări de senatorul Gheorghe Marcu privind finanţele publice

Gheorghe Marcu

Senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele Organizației Județene PSD Botoşani, a făcut în 17 octombrie o interpelare, adresată Domnului Prim Ministru, Emil Boc, în legatura cu Încălcarea Legii 500/2002 privind finanţele publice.
   
Vă prezentăm conținutul interpelării.

Interpelare
Adresată: Domnului Emil Boc, Primul Ministru al României
De către: Domnul Gheorghe Marcu, Senator în Circumscripţia Electorală 07, Botoşani
În şedinţa din data de: 17.10.2011
Obiectul interpelării: Încălcarea Legii 500/2002 privind finanţele publice

 
Domnule Prim Ministru,
        
Sunt convins că vă sunt cunoscute prevederile Legii 500/2002 privind finanţele publice, care vă obligă să transmiteţi Parlamentului proiectul de buget pentru anul următor, până la data de 15 octombrie a anului în curs, conform art 35, alin (4): ”După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, prevăzute la alin. (1), acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an”.         

Termenul legal prevăzut a fost depăşit şi Parlamentul României nu a primit nici până acum proiectul de buget. Încălcările frecvente ale termenelor legale şi a obligaţiilor care vă revin, în calitate de şef al Executivului, mă determină să vă adresez următoarele întrebări:

·    Atât timp cât dumneavoastră, ca Prim Ministru al României, nu respectaţi legea, ce pretenţii puteţi emite în legătură cu ceilalţi?
·    Din moment ce noi nu cunoaştem bugetul, cum putem pretinde corectitudine din partea coordonatorilor de credite?
      
Solicit răspuns scris.

Vă mulţumesc,
Gheorghe Marcu, Senator PSD Botoşani

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web