Dorohoi News Logo

PSD Botoşani denunţă tentativa de intimidare a consilierilor judeţeni şi pregăteşte acţionarea în justiţie a liderilor PDL

Gheorghe-Marcu&Andrei-Dolineaschi

PSD Botoşani consideră că intenţia unor lideri PDL de a acţiona în judecată consilierii PSD şi PNL care s-au opus desfiinţării spitalelor reprezintă o tentativă ridicolă de intimidare. Un astfel de demers este sortit eşecului întrucât contravine Constituţiei României,  art.1, alin. 4 care prevede separaţia şi echilibrul puterilor în stat. În schimb, apelul făcut de Cătălin Flutur şi Mihai Ţâbuleac la adresa unor instituţii publice pentru a încălca acest principiu constituţional reprezintă un act de instigare la săvârşirea unui abuz contra intereselor publice, infracţiune sancţionată de Codul Penal.

„Este ridicol ce declară domnii Cătălin Flutur şi Mihai Ţâbuleac. Dânşii ar fi trebuit să cunoască primul articol din Constituţia României. Ar fi înţeles că o instanţă judecătorească nu se poate pronunţa faţă de opţiunea de vot a consilierilor judeţeni, pentru că se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Asta înseamnă că un judecător nu poate decide dacă votul unui consilier e bun sau rău. N-au decât să încerce. Nici măcar nu li se va admite cererea, pentru că e o aberaţie”, a declarat social-democratul Aroşoaie, vicepreşedinte în Consiliul Judeţean.

În schimb, PSD Botoşani sesizează public instituţiile în drept să deschidă o anchetă privind administrarea fondurilor europene de către Primăria Municipiului Botoşani şi de către Consiliul Judeţean Botoşani, ca urmare a corecţiilor financiare impuse celor două instituţii de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Domnii Flutur şi Ţâbuleac sunt ordonatori de credite şi răspund direct şi personal de administrarea fondurilor publice. Prin urmare, dânşii trebuie să suporte din buzunarul propriu corecţiile financiare pentru neregulile constatate în utilizarea fondurilor europene. Dacă vor încerca să plătească penalităţile din bugetul public al Primăriei sau al Consiliului Judeţean, adică să plătească nepriceprea lor cu banii botoşănenilor, atunci PSD Botoşani îi va acţiona în judecată pentru abuz în serviciu.

Articolul 1, alineatul (4) din Constituţie prevede că „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale”. Prin urmare o instanţă de judecată nu se poate substitui autorităţii publice locale care se pronunţă prin vot asupra unui proiect de interes local. Instanţa poate fi sesizată doar în cazul nerespectării legalităţii procedurilor de vot (condiţii de cvorum, respectarea termenelor etc.), dar în niciun caz asupra felului favorabil sau nefavorabil în care au votat consilierii faţă de un proiect de hotărâre. (DorohoiNews.ro)

Biroul de Presa al PSD Botosani

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web