Dorohoi News Logo

Tinerii PDL-iști se pregătesc pentru alegerile din 2012

Scoala Nationala de Administratie Publica

Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal în colaborare cu Institutul de Studii Populare, Centrul pentru Studii Europene si Fundatia Konrad Adenauer a organizat Scoala Nationala de Administratie Publica – modulul II. Acţiunea a avut loc în perioada 04 - 06 noiembrie şi s-a desfăşurat în municipiul Oradea.

La evenimentul de la sfârsitul saptamânii trecute au participat 4 tineri din cadrul OT PDL Botoşani.

Principalele teme abordate au fost: 
1. Noutăţi în legislaţia privind achiziţiile publice, rolul şi locul achiziţiilor publice în absorbţia fondurilor UE, managementul riscurilor în domeniul achiziţiilor publice.
Lector: Conf. Dr. Corneliu Burada – Director General al Direcţiei Generale Economice şi de Formare Profesională – ANRMAP

2. Procesul de comunicare publică în perspectiva anului electoral / Agenda media vs.
Agenda administraţiei locale şi centrale.
Lectori: Cătălin Dumitru şi Răzvan Săndulescu, experţi ai Kensington Comunication

3. Negociere şi comunicare în administraţia publică.
Lectori: traineri OT PDL

4. Tehnici şi metode de elaborare şi adoptare a deciziei administrative.
Lectori: traineri OT PDL

Invitaţi: Gheorghe Falcă – primar al municipiului Arad, Thomas Kleininger - director executiv Institutul de Studii Populare, Răzvan Mustea-Şerban - preşedinte OT PDL, Gavrilă Ghilea – prefect Bihor, Lucian Bode – secretar general adjunct BPN, Radu Moisin – viceprimar Cluj-Napoca,  Ştefan Seremi – preşedinte PDL Bihor, Adelina Coste – subprefect Bihor, Radu Târle – preşedinte Consiliul Judeţean Bihor.

„Întâlnirea din judeţul Bihor face parte dintr-un amplu proiect naţional demarat în acest an de OT PDL, care are ca şi scop pregătirea tinerilor pentru a candida, în perspectiva alegerilor din 2012, pe funcţii de aleşi locali. În acelaşi timp încercăm să pregătim generaţia tanără pe partea de comunicare în scopul de a înlătura limbajul de lemn folosit de partidul comunist şi continuat de Iliescu. Consider foarte importantă această latură de comunicare, doar aşa vom reuşi să captăm atenţia românilor în ceea ce priveşte politica şi administraţia publică din România”, a declarat Gabriel ALECSANDRU, preşedinte al OT PDL Botoşani şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent Naţional al OT PDL.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web