Alianta pentru o Romanie Curata se pronunta categoric impotriva comasarii alegerilor locale si parlamentare la sfarsitul anului 2012, cu atat mai mult cu cat o astfel de decizie importanta se doreste din nou a fi impusa prin asumarea raspunderii Guvernului.
Procedura corecta ar fi fost deschiderea de negocieri asupra acestui subiect pentru a se ajunge la un consens cat mai larg.
Atat alegerile locale cat si cele parlamentare trebuie sa se desfasoare defalcat si la termen, la datele previzibile. Este contrar bunei practici stabilita de Consiliul Europei a se aduce modificari importante legislatiei electorale in mod unilateral si cu mai putin de un an inainte de data acestora.
Motivele invocate pentru aceasta decizie sunt neconvingatoare.
Comasarea ar crea un abuz prin sfidarea regulilor democratiei si ar antrena tot statul in campanie electorala, la sfarsit de an. Intr-o astfel de campanie ar fi implicati toti primarii, consilierii locali, presedintii de consilii judetene, parlamentarii plus multe institutii abilitate sa supravegheze si gestioneze intregul proces electoral, inclusiv politia si jandarmeria. Nu trebuie ignorat nici riscul afectarii procesului electoral prin producerea unei confuzii in randul electoratului obligat sa foloseasca un numar mult mai mare de buletine de vot.
Exista, de asemenea, riscul scaderii gradului de transparenta deoarece comasarea celor doua tipuri de alegeri poate influenta si mecanismul de finantare a partidelor politice, mai ales ca sumele folosite pentru fiecare campanie in parte nu se vor putea identifica distinct. Daca s-ar fi dorit neutilizarea bugetului local sau central pentru campania electorala, aceste alegeri ar fi trebuit stabilite in ianuarie 2013 - ca o dovada ca domnii candidati nu sunt interesati sa foloseasca banii publici pentru ca nu ar fi avut timp sa atace bugetele noi -, nicidecum ele sa fie plasate la sfarsitul anului 2012. Or, campania electorala ar trebui sa se faca din banii propriii ai candidatilor si partidelor, nicidecum amestecand resursele bugetelor locale sau de stat!
In plus, in ciuda desfasurarii concomitente a ambelor scrutine, alegerile se vor desfasura in circumscriptii diferite fiind, astfel, evident faptul ca vor exista cheltuieli diferite pentru organizarea birourilor electorale, ceea ce inseamna ca si costurile pentru organizarea sectiilor de votare, tiparirii buletinelor de vot si plata resurselor umane raman aceleasi. Economia de resurse invocata nu este sustinuta de date si, chiar daca ar fi, ar reprezenta mult mai putin decat un plan de austeritate realizat prin taierea numarului parlamentarilor, parcului auto sau mutarii inapoi in cladirea istorica din Dealul Mitropoliei si inchirierea Casei Poporului unui operator comercial.
Alianta pentru o Romanie Curata nu este de acord cu schimbarea datei alegerilor decat printr-un larg consens, se pronunta impotriva asumarii raspunderii de catre Guvern si avertizeaza contra multiplelor propuneri privind alegerile, din care destule au caracter de malpraxis electoral si ar aduce mai multe dezavantaje decat beneficii democratiei romanesti.
Au semnat urmatoarele organizatii membre ale Aliantei pentru o Romanie Curata:
Societatea Academica din Romania – Alina Mungiu Pippidi
CNS Cartel ALFA – Bogdan Iuliu Hossu
Academia de Advocacy – Corina Dragomirescu
Centrul Roman de Politici Europene – Cristian Ghinea
Alma Mater – Anton Hadar
Asociatia Edu-Cer – Stefan Vlaston
Asociatia Salvati Bucurestiul – Nicusor Dan
Societatea Timisoara – Florian Mihalcea
Centrul pentru Jurnalism Independent – Ioana Avadani
Asociatia Pro-Do-Mo – Roxana Wring