Dorohoi News Logo

PDL are toate şansele să piardă alegerile

alegeri

Ce trebuie să facă românii în 2012? Să-i pedepsească pe cei care au guvernat prost ţara. Scurt şi la obiect. Este părerea analistului politic Bogdan Teodorescu.

"Nu ne putem aştepta la surprize, tendinţele pe care e avem acum consemnate acum, chiar în ultimul sondaj pe care l-a dat la iveală, comandat de Soroş, indică o constanţă a evoluţiei partidelor politice în acest an, în 2011, respectiv un USL plasat peste 50%, cu apropiere de 60 % şi cu un PDL plasat sub 20%, undeva aproape de 17-18 %. În momentul de faţă noi avem o compoziţie de 4 partide care intră în Parlamentul României, un USL care câştigă alegerile cu o majoritate absolută şi încă 3 partide aflate sub 20%, PDL, UDMR şi poate PP", apreciază analistul Bogdan Teodorescu, scrie rtv.net.

Dar pentru partidul aflat acum la guvernare, lucrurile ar putea sta chiar mai rău. "Eu îndrăznesc să spun că surpriza din partea PDL-ului anul viitor ar putea să fie cea în care nu ar putea să treacă de 10%. Fiindcă vreau să atrag atenţia asupra faptului că PDL-ul stă la 15-16 % înainte de a începe anul electoral, an care se anunţă a fi foarte greu din punct de vedere economic, cu măsuri sociale extrem de impopulare şi un an în care partidul de guvernământ intră cu un grad mare de neîncredere din partea populaţiei. 9 din 10 români sunt convinşi că România merge într-o direcţie proastă şi peste 9 din 10 români nu au încredere în Traian Băsescu, principalul factor de imagine al partidului democrat-liberal. Statisticile ne arată că orice partid de guvernământ, chiar dacă stătea bine atât din punctul de vedere al sondajelor, cât şi al performanţelor economice sau de guvernare, pierde în anul electoral", mai spune analistul.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web