Dorohoi News Logo

Senator Gheorghe Marcu: „Amenzile se vor întoarce în buzunarele noastre?”

Senator Gheorghe Marcu

Vestea amenzilor uriaşe date companiilor petroliere de Consiliul Concurenţei a răsunat ca o revanşă în urechile consumatorilor. S-au simţit, într-o oarecare măsură, răzbunaţi pentru preţul mereu în creştere al carburanţilor în România.

Mă bucură acţiunea Consiliului Concurenţei şi a oricărei instituţii a statului care îşi intră în atribuţii când este cazul. Însă vreau să accentuez faptul că “benzinarii” nu au fost pedepsiţi pentru creşterile de preţ nejustificate, pentru bătaia de joc de la pompă, unde zilnic se mai adaugă câţiva bani la preţul litrului de carburant. Cauza amenzii este înţelegerea facută de aceştia pentru scoaterea  de pe piaţă a unui sortiment de benzină.

Este justificată, aşadar, temerea că dacă amenda aceasta va fi plătită (în cazul în care contestaţiile nu vor fi acceptate în instanţă) ea se va regăsi în viitor tot în buzunarele noastre, prin noile majorări pe care le vor practica aceste companii. Ar fi regretabil ca toată această acţiune să se întoarcă împotriva consumatorului şi găsesc de cuviinţă să se continue monitorizarea activităţii acestor companii, în vederea evitării unor situaţii clare de dezavantaj vânzător – cumpărător.

Rămâne, însă, fără soluţie şi răspuns problema preţurilor carburanţilor în România, în ciuda protestelor consumatorilor, în ciuda apelurilor făcute de asociaţiile transportatorilor, chiar în ciuda raportului precedentului control, care spune ca nu se justifică majorările succesive, având în vedere preţurile de referinţă, la nivel internaţional, ale materiilor prime.

Senator Gheorghe Marcu
Preşedintele Departamentului pentru relaţia cu patronatele şi piaţa de capital

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web