Organizaţia din Botoşani a Partidului Democrat Liberal (PDL) a decis care vor fi candidaţii la alegerile locale viitoare. Biroul Politic Judeţean s-a reunit, joia trecută, într-o şedinţă la Flămânzi, în cadrul căreia au fost discutat rezultatele sondajelor de opinie realizate la cererea partidului.
Astfel, în urma acestor rezultate, PDL ştie care îi vor fi candidaţii la funcţia de primar. Surse din partid susţin că 99% din actualii primari în exerciţiu ai partidului vor candida pentru un nou mandat.
Singurele probleme sunt înregistrate la Mileanca, unde actualul primar, Ioan Ursachi, nu mai poate candida din cauză că este dovedit ca fiind fost colaborator al Securităţii, dar şi la Suliţa, unde primarul Costinel Ciubotaru este suspectat de colaborare cu fosta Securitate a regimului comunist. În cazul actualului primar de Suliţa situaţia nu este definitivă, el având pe rol un proces în care încearcă să îşi dovedească nevinovăţia, scrie botosaninews.
Un singur primar, din Colegiul Dorohoi, nu va mai intra în cărţi pentru un nou mandat, date fiind rezultatele slabe ale acestuia.
Situaţia a fost clarificată şi în cazul candidatului PDL pentru Consiliul Judeţean. Surse din partid susţin că Ţâbuleac va candida din nou, în proporţie de peste 90%, din partea actualului partid de guvernământ. Candidatura se bazează pe sondajele partidului, care îl poziţionează pe Ţâbuleac în faza altor potenţiali candidaţi din partid, dar şi în faţa principalului său contracandidat, liberalul Florin Ţurcanu.
Decizia finală în cazul candidatului la CJ urmează a fi luată de conducerea centrală a partidului, însă aceasta va ţine cont de propunerile venite de la Botoşani.
Tot conducerea centrală a PDL va stabili şi candidatul la Primăria Botoşani, care, fără niciun dubiu, va fi preşedintele partidului, Cătălin Flutur.
Cât priveşte candidaţii la alegerile parlamentare, aceştia nu au fost discutaţi, atâta timp cât ei nu au fost luaţi în calcul la realizarea sondajelor de opinie realizate la sfârşitul anului trecut.
Calendarul stabilirii candidaţilor la locale şi parlamentari urmează a fi fixat imediat ce Curtea Constituţională se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea Legii privind comasarea alegerilor. În cazul în care legea va fi considerată neconstituţională şi alegerile se vor derula la termen, PDL, dar şi celelalte partide vor fi nevoite să grăbească ritmul oficializării candidaţilor la locale. În cazul comasării, va fi timp suficient pentru stabilirea candidaţilor la locale şi parlamentare.(DorohoiNews.ro)