Dorohoi News Logo

Doina Federovici: Este ilogic, inacceptabil şi aberant acest act normativ de suspendare a ajutoarelor sociale

Doina fedorovici

Zilele acestea au fost concretizate efectele Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului emisă la sfârşitul anului trecut și mă refer aici la OUG 124/2011. 

Prin această ordonanţă au fost vizate în mod deosebit mamele dar şi persoanele foarte sărace. În total aproape un milion de români – pentru că vorbim de peste două sute de mii de mame care au indemnizaţie de creştere a copilului, peste două sute de mii beneficiari ai venitului minim garantat  şi aproximatv cinci sute de mii de persoane care încasează alocaţia pentru susţinerea familiei.
Această ordonanţă a făcut deja peste 1000 de victime în rândul cetăţenilor din judeţului Botoşani.

Acestia vor avea suspendata plata ajutoarelor sociale.
De ce? Simplu pentru că din cauza saraciei, nu au avut banii necesari să-şi  achitate taxele şi impozitele. Iată că mentalitatea contabilă de reducere a cheltuielilor care a stat la baza legii asistenţei sociale dar si acestei ordonante a triumfat. Deşi era logic să fie o metalitate deschisă rezolvării problemei sărăciei.

Doina Federovici consideră ilogic, inacceptabil şi aberant acest act normativ, ba mai mult brutal la adresa celor mai defavorizate categorii, dacă avem în vedere că persoanele asistate social trăiesc într-o sărăcie lucie, iar alocaţia de susţinere a familiei sau indemnizaţia de creştere a copilului abia dacă le ajunge să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta.

„Cum poţi condiţiona acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului de plata unor taxe şi impozite, în condiţiile în care indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un ajutor social, ci un drept al copilului gestionat de părinţi. Este dacă vreţi o investiţie în viitorul nostru, însă se pare actuala putere este dispusă să o anuleze”, a mai compelatat Președinta Organizației Județene de Femei a PSD Doina Federovici.

„Noi am protestat dacă vă aduceţi aminte şi anul trecut, atunci când aceeaşi indemnizaţie pentru creşterea copilului a fost diminuată insă protestul nostru a rămas fără răspuns. De această dată însă, guvernarea PDL a mers mai departe şi suspendă un drept al copilului. Aşa ceva este inacceptabil, fiind un atentat la adresa vieţii, a sănătăţii şi implicit a educaţiei celor mici. Iată dovada clară că răul este exerciţiul cotidian al acestei puteri, care zilnic prin măsurile luate îi strivesc pe cei mai slabi si vulnerabili dintre noi. Se pune o întrebare de bun simţ de altfel – când vor plăti acesti guvernanţi pentru umilirea constantă a cetățenilor României şi ai acestui judeţ prin tot felul de acte normative absolut halucinante, într-un cuvânt, pentru genocitul social și economic promovat. Mă întreb a fost făcută vre-o camapanie de informare de mediatizare cu privire la acest aspect?”, menționat Doina Federovici.

Aceste persoane au fost într-un fel sau altul informate că dacă nu-şi achită aceste taxe vor avea suspendate aceste drepturi.
NU. Logic în acest context.
AJUNGE populaţia a fost buzunărită suficient de acest guvern a mai concluzionat Doina Federoici.
Cineva spunea pe bună dreptate că această guvernare, este guvernarea minusului infinit al răului. La ei răul se pare are mai mult de trei grade de comparaţie cât ne învaţă pe noi gramatica. (DorohoiNews.ro)

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web