Vineri 17 februarie, Organizaţia de Tineret a PDL Botoşani s-a alăturat campaniei naţionale iniţiată de OT PDL, „Donează sânge, salvează vieţi !”. Această campanie s-a desfăţurat concomitent în toate judeţele ţării.
Astfel, tinerii din OT PDL Botoşani s-au prezentat vineri, în jurul orelor 09:00, la Centrul de Transfuzii Botoşani pentru a dona sânge.
„Aceasta nu este o acţiune politică, ci mai degrabă una de implicare socială. Am susţinut şi ne-am alăturat acestui demers pentru a încuraja donarea de sânge şi pentru a veni cu un exemplu în faţa botosănenilor, care sunt aşteptaţi la rândul lor să facă astfel de gesturi nobile. Într-adevăr este o reală problemă, aceea că în spitalele din România nu există sânge pentru transfuzii. Sperăm prin această acţiune să sensibilizăm botoşănenii şi aceasta să producă efectul scontat”, a declarat Gabriel Alecsandru, preşedintele tinerilor democrat liberali.
Acest tip de acţiune va continua şi în luna iulie a acestui an. (DorohoiNews.ro)