Dorohoi News Logo

Somon la grătar cu garnitură de orez și spanac

somon

2 buc file de somon (aprox. 150 g fiecare)
40 g unt
3 căței de usturoi
1 ardei gras colorat
100 g baby spanac proaspăt
250 g orez prefiert (basmati și sălbatic)
sare, piper, suc de lămâie - după gust

Puneți orezul la fiert conform instrucțiunilor de pe pachet. Presărați somonul cu sare și piper pe ambele părți și puneți la încins grătarul sau grillul. În paralel, puneți untul la topit într-o tigaie, adăugați usturoiul trecut prin presă și lăsați-l să se călească 1 minut, cât să își dezvolte aroma, dar să nu se ardă. Adăugați frunzele de spanac întregi și amestecați. Se vor înmuia în contact cu untul fierbinte. Le gătiți doar până când se înmoaie, nu e nevoie de mai mult. Când orezul este gata, în răsturnați într-un bol încăpător. Tocați ardeiul cubulețe, îl puneți peste orez. Tot aici puneți și spanacul tras la tigaie. Amestecați, condimentați cu sare și piper dacă mai este nevoie și păstrați orezul la cald.
Puneți somonul pe grătarul încins. E suficient să îl gătiți 2-3 minute pe fiecare parte, doar până când se rumenește ușor, ca să rămână suculent la interior. Nu îl gătiți mai mult, pentru că se va usca și va deveni fad. Așezați orezul pe farfurii și puneți deasupra fileurile de somon la grătar. Serviți imediat.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web