Dorohoi News Logo

Asociaţia IHTIS reînnoieşte apelul de solidaritate: Arhitectură socială participativă

Asociaţia IHTIS

Arhitectura sociala participativa este fenomenul modelarii spatiului pentru implinirea capabilitatilor grupurilor umane aflate in situatie de vulnerabilitate, impreuna cu acestea. Acest nou concept de housing adaptabil in conditii de saracie extrema din Romania, apartine Grupului de Arhitectura „ARHIPERA”, grup coordonat de dl. arh. Lorin Constantin Niculae.

Miercuri, 30 ianuarie 2013, in cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism “I. MINCU” Bucuresti, a avut loc sustinerea publica a Tezei de Doctorat “Arhipera - Arhitectura Sociala Participativa”, autor drd. arh. Lorin Constantin Niculae. 

Invitatia noastra la eveniment nu a fost intamplatoare. Centrul de Viata Independenta – proiect al Asociatiei IHTIS – este cuprins in programul de sprijin pe care Grupul Arhipera il acorda grupurilor vulnerabile si marginalizate pentru integrare sociala, acces la educatie si pe piata fortei de munca.
Asezamantul IHTIS propune o functiune mixta, cuprinzand spatii de educatie si facilitati de cazare pentru cursanti, insotitori si profesori. Ineditul in proiectarea participativa il constituie impreuna-lucrarea architect – beneficiar, raspunsul Arhipera fiind un spatiu public a carui dimensiune sociala se exprima in exterior si participa la viata urbana. Astfel, toate functiunile graviteaza in jurul unui atrium din sticla care gazduieste rampele de legatura intre cele doua niveluri ale centrului si care le fac accesibile utilizatorilor de fotolii rulante in mod independent, fara asistenta. Toate spatiile cladirii sunt dimensionate pentru a permite accesul si utilizarea de catre persoane in scaun cu rotile, inclusiv bucataria restaurantului, cu zona de preparare a hranei. Centrul de Viata Independenta Dumeni ofera 3 sali de curs, un spatiu polivalent, o zona de restaurant si bucatarie, 9 camere de cazare, spatii pentru receptie, depozitari, spatii tehnice, circulatii orizontale si verticale. Atriumul, care face tranzitia intre spatiul public si cel privat, este o interpretare contemporana a elementului traditional de prispa.

Din punct de vedere al economiei de energie, el actioneaza ca o sera iarna, inmagazinand caldura. Vara se deschide complet, asigurand ventilarea corespunzatoare a spatiilor interioare. Arhitectura practicata este ecologica, prin folosirea de materiale locale din surse regenerabile si utilizarea solutiei de sera pentru atrium.

Daca pentru alte minoritati insertia sociala si profesionala a devenit vizibil realizabila, atunci si excluderea sociala a zeci de mii de copii, tineri si adulti cu dizabilitati TREBUIE privita, tratata si reabilitata cu aceeasi responsabilitate.

„A doua sansa” o meritam si noi – in viata de zi cu zi – constientizand ca majoritatea dizabilitatilor sunt generate de erori medicale, erori prin prisma carora ne sunt incalcate constant toate celelalte drepturi.  

Gandul ne va purta de acum, la oportunitatile de strangere de fonduri, presupunand ca un procent minim de 20% din valoarea acestui indraznet proiect, poate constitui un prim obiectiv realizabil, in baza caruia sa aspiram la fonduri europene.

Asociatia IHTIS reinoieste astazi apelul de solidaritate:
350.000 oameni X 2 EUR = Centrul de Viata Independenta Dumeni.

Donatiile se pot face prin:
Formularul 230, directionarea a 2% din impozitul pe venit; http://asociatia-ihtis.ro/2-2/

Donatii online prin contul PAYPAL, pe http://asociatia-ihtis.ro;

Donații în contul Asociatiei IHTIS:
Cont IBAN:
    RO14RNCB0044002865610001 – LEI
    RO84RNCB0044002865610002 – EUR
    RO57RNCB0044002865610003 – USD
BCR – Agentia Dorohoi
Cod Fiscal: 16690411

Locuinta reprezinta o etapa initiala in destinul uman, o premisa a implinirii personale si un garant al libertatii. Centrul de Viata Independenta Dumeni este o „A DOUA SANSA” pentru tinerii care poarta povara erorilor medicale – caracterizati de dizabilitati severe, in fata carora toate celelalte usi se inchid.

350.000 oameni X 2 EUR = Centrul de Viata Independenta Dumeni. Mihaela Mihaescu

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web