Începând de joi, 17 octombrie 2013, Direcţia de Asistenţă Socială(DAS) Dorohoi a început distribuirea ajutoarelor alimentare cuprinse în Planul European pentru Persoane Defavorizate - PEAD 2013.
Programul PEAD se desfășoară pentru al cincilea an consecutiv, în acest an beneficiarii vor primi 8 alimente de bază (făina grâu, paste făinoase, ulei floarea soarelui, roşii în suc propriu, conservă carne porc, zacuscă, zahăr, mălai), distribuirea acestora făcându-se în incinta fostei unități militare de la Brazi (corp clădire C8) din strada 1 Decembrie nr.24.
Categoriile de persoane beneficiare conform H.G. 600 din 13.05.2009 şi documentele cu care acestea trebuie să se prezinte pentru ridicarea produselor sunt:
1. PENSIONARII sistemului public de pensii ale căror drepturi obţinute din pensie sau după caz, din pensii cumulate sunt sub 400 lei/ lună (carte identitate,cupon sau decizie de pensie).
2. ŞOMERII care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii 76/ 2002(carte identitate,carnet de şomer,adeverintă sau cupon şomaj)
3. PERSOANELE CU HANDICAP GRAV ŞI ACCENTUAT adulţi şi copii, neinstituţionalizate(carte identitate,certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat )
4. BENEFICIARII DE VENIT MINIM GARANTAT( ajutor social) potrivit prevederilor Legii 416/ 2001(carte de identitate,dispoziţie de acordare a venitului minim garantat)
Programul centrului de distribuție din strada 1 Decembrie nr.24 va fi:
- Luni, Marți, Miercuri, Joi - 9:00 – 15:00
- Vineri - 9:00 – 13:00
- Sâmbătă, Duminică – Liber
Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din str. Ştefan cel Mare nr.43 tel: 0231.617.813, interior 14, persoană de contact Stan Adrian. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro